Ciprul ar putea deveni furnizor de gaze naturale în Europa – ministru bulgar
După negocieri avute cu omologul său cipriot Ioannis Kasoulides, Vighenin le-a declarat jurnaliştilor că Ciprul ‘ar putea juca un rol important’ în planurile privind crearea unui ‘coridor alternativ sud-nord’ pentru livrarea de gaz în partea centrală a Europei, prin Grecia. Potrivit lui Vighenin, va fi nevoie de o activitate intensă pentru a umple această idee de conţinut.
În 2011, compania americană ‘Noble Energy’ a descoperit în blocul al 12-lea din zona economică exclusivă a Ciprului rezerve importante de gaz natural, evaluate la 3,6-6 trilioane de metri cubi, însă această cantitate nu este suficientă pentru construirea unei uzine de lichefiere a gazului pe malul sudic al insulei, proiect considerat prioritar de Nicosia.
În aceste condiţii, guvernul cipriot a acordat licenţe pentru căutarea şi exploatarea de noi zăcăminte companiilor franceză Total, sud-coreenă KOGAZ şi italiană Eni, la alte cinci blocuri.