Ciprul ar putea vinde ruşilor cea mai mare bancă pentru a scăpa parţial de datorii
Totodată, ministrul de finanţe cipriot continuă la Moscova negocierile pentru prelungirea creditelor acordate de Rusia, potrivit Kathimerini Cyprus.
Parlamentul cipriot a respins marţi seară o taxă specială asupra depozitelor bancare, care a fost descrisă de mediile financiare europene ca o naţionalizare.
Banca Centrală a Ciprului se pregăteşte să-şi prezinte noi proiecte legislative în Parlament, în cazul în care oficiali guvernamentali şi troica europeană (Comisia Europeană, FMI şi Banca Centrală Europeană) nu reuşesc să găsească o alternativă la finanţarea datoriei cu 5,8 miliarde de euro luate din depozitele bancare, potrivit Kathimerini Cyprus.
Troica ar fi respins şi aşa numitul „Plan B“ propus de catre Nicosia, care plănuia să ia aproximativ cinci miliarde de euro din rezervele deţinute de fondurile cipriote de securitate socială, potrivit unor surse apropiate preşedintelui ţării Nicos Anastasiades. De asemenea planul includea şi un schimb voluntar de depozite bancare contra obligaţiuni indexate cu veniturile de gaze naturale ale insulei.
Troica alternativă propriul plan în care au fost pregătesc să prezinte autorităților cipriote.