Ciprul primeşte o nouă tranşă de la FMI, după progresele înregistrate în adoptarea reformelor

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a eliberat o nouă tranşă de împrumut pentru Cipru, în valoare de 126,3 milioane de euro (136,87 milioane de dolari), după evaluarea cu succes a progreselor înregistrate de Nicosia în cadrul programului de asistenţă financiară, transmite AP.
Economica.net - mie, 27 ian. 2016, 10:36
Ciprul primeşte o nouă tranşă de la FMI, după progresele înregistrate în adoptarea reformelor

Suma totală acordată de FMI până acum Ciprului se ridică la un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari).

Ciprul a înregistrat progrese în cadrul programului de asistenţă financiară pe trei ani, dar trebuie să continue adoptarea reformelor şi să ţină sub control cheltuielile pentru a reduce datoria publică şi nivelul ridicat al creditelor neperformante, a afirmat reprezentantul FMI, Mitsuhiro Furusawa.

Luni, ministrul cipriot de Finanţe, Harris Georgiades, a anunţat că ţara este în grafic pentru a ieşi din programul de asistenţă financiară la data convenită, în martie 2016.

După negocieri îndelungate, reprezentanţii FMI, CE şi BCE au acceptat, la finele lunii martie 2013, să acorde Ciprului un împrumut de 10 miliarde de euro, în schimbul unui plan de măsuri economice (creşteri de impozite, privatizări etc.) şi al restructurării drastice a sectorului său financiar. Ciprul a devenit, astfel, a cincea ţară dintre cele 17 state ale zonei euro care beneficiază de asistenţă financiară internaţională, după Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania.

Autorităţile de la Nicosia au renunţat anul trecut la toate restricţiile impuse tranzacţiilor realizate de băncile străine, atenuând regimul impus mişcărilor de capital în martie 2013.

Astfel, s-a renunţat la impunerea unei limite la sumele de bani transferate în străinătate fără aprobarea prealabilă a Băncii Centrale a Ciprului, limită stabilită la două milioane de euro (2,36 milioane de dolari). De asemenea, au fost ridicate restricţiile de capital impuse cetăţenilor. Persoanele fizice pot transfera în afara ţării până la 20.000 euro (23.600 dolari) pe lună, faţă de limita de 10.000 de euro stabilită anterior.

Şi suma de bani care poate fi scoasă în afara ţării de persoanele fizice a fost majorată la 10.000 euro (11.800 dolari), faţă de 6.000 de euro anterior.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Pîslaru, minstru MIPE: Mai multe segmente din autostrăzile A7 și A8 nu au înnregistrat un progres fizic și nu vor fi terminate până la sfârșitul lui 2026. Construcția va fi finanțată cu alți bani decât cei din PNRR
Dragoș Pîslaru, minstru MIPE: Mai multe segmente din autostrăzile A7 și A8 nu au înnregistrat un progres fizic și nu ...
Segmente din Autostrada Moldovei (A7) şi Autostrada Unirii (A8), finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, nu au înregistrat un progres fizic pe construcţia respectivă,......
Scrisoare deschisă din partea Ecommerce Europe. Nevoia urgentă de condiții egale de concurență în comerțul electronic, bilanț după un an și apel la acțiune
Scrisoare deschisă din partea Ecommerce Europe. Nevoia urgentă de condiții egale de concurență în comerțul electronic, ...
Organizația Ecommerce Europe, care reprezintă interesele companiileor europene care activează pe piața comerțului electronic, ...
Hidroserv, companie din cadrul grupului Hidroelectrica, a ieșit oficial din insolvență după nouă ani
Hidroserv, companie din cadrul grupului Hidroelectrica, a ieșit oficial din insolvență după nouă ani
Hidroelectrica SA anunță că, în data de 25 iunie 2025, a fost oficial închisă procedura insolvenței pentru SSH Hidroserv ...
Profilele la control. Ambasada SUA din România anunță că solicitanții de viză trebuie să-și facă publice postările de pe rețelele sociale pentru a putea fi verificați și acceptați
Profilele la control. Ambasada SUA din România anunță că solicitanții de viză trebuie să-și facă publice postările ...
Ambasala Statele Unite ale Americii de la București a anunțat astăzi, pe pagina oficială de Facebook, că Departamentul ...