Circ cu vrăjitoare la tribunalul Ilfov: Brăţara i-a blestemat pe procurori şi magistraţi

Economica.net
12 01. 2012

Vrăjitoarea Brăţara, mama celui suspectat că a înşelat-o pe Oana Zăvoranu şi i-a luat un apartament de lux din Capitală spune că o să apeleze la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a-l reabilita pe fiul său.

„S-au făcut abuzuri. O să se ajungă la drepturile omului, o să se facă reclamaţie la Haga. O să moară unul câte unul, o să damblagească, o să se aleagă praful şi pulberea”, au spus nervoasă Brăţara.

Paula Icob, avocata celui acuzat că a înşelat-o pe Oana Zăvoranu, spune că cel pe care îl reprezintă este victimă şi nu infractor. Paula Iacob îi acuză pe anchetatori, dar şi pe Oana Zăvoranu de rasism.

„Să se ajungă la arestarea unui om doar pentru că are pielea mai închisă la culoare este inadmisibil. Personal sunt împotriva acestor manifestări pe care eu le numesc efectiv de rasism”, a declarat Paula Iacob.

Cei care trebuie să stabilească dacă vrăjitoarea Vanessa şi complicii ei vor fi eliberaţi sau vor rămâne în arest sunt judecătorii de la Tribunalul Ilfov.