Circa 250.000 de persoane au fost angajate în primele 8 luni ale anului. Aproape o treime au peste 45 de ani

Economica.net
24 09. 2015
oameni_67643945607765434_26043800

Din numărul total de persoane încadrate în primele opt luni ale anului, 48.726 sunt tineri cu vârste sub 25 ani, 58.644 se încadrează în grupa de vârstă 25-35 de ani, 63.405 au între 35 şi 45 ani, iar 77.336 au peste 45 de ani.

După mediul de rezidenţă, 137.352 persoane provin din mediul urban, iar 110.759 persoane din mediul rural. De asemenea, 95.130 sunt femei.

Potrivit sursei citate, judeţul Timiş continuă să ocupe primul loc în ceea ce priveşte ocuparea, cu 16.810 persoane angajate în perioada de referinţă. Alte judeţe care ocupă un loc fruntaş la numărul de persoane angajate sunt: Suceava – 15.737 persoane, Bucureşti – 13.151, Neamţ – 12.498, şi Hunedoara – 11.643.

ANOFM precizează că persoanele care se înregistrează în baza de date a ANOFM pentru a se încadra în muncă beneficiază de un pachet personalizat de măsuri active, în funcţie de aptitudini şi nivel profesional.

Programul de ocupare al ANOFM a avut la bază, pentru anul 2015, obiectivele Programului de Guvernare 2013 – 2016 şi obiectivele strategice ale Uniunii Europene în materie de ocupare în perspectiva Europa 2020, inclusiv acţiuni subscrise schemei de Garanţie pentru Tineret pentru perioada 2014 – 2015.