Circa 6.000 de incidente de securitate se întâmplă în fiecare zi la domeniile „.ro” – ICI

Aproximativ 6.000 de incidente de securitate se întâmplă în fiecare zi la adresele cu domeniile ''.ro'', a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de specialitate, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI Bucureşti), Victor Vevera, potrivit Agerpres.
AGERPRES - mie, 18 sept. 2024, 16:03
Circa 6.000 de incidente de securitate se întâmplă în fiecare zi la domeniile

„Zona de domenii care s-au creat la început există, funcţionează. Eu zic că până acum ne-am făcut bine treaba, nu vreau să fiu modest. În principiu, sunt cam 6.000 de incidente pe zi la adresa domeniilor „.ro”. Acestea pot să fie atacuri, greşeli umane şi o mulţime de alte lucruri. Clar urmează şi alte dezvoltări, pentru că trebuie să ţinem pasul cu ceea ce înseamnă 5G, 6G etc. De asemenea, IoT va fi parte din viaţa noastră, pornind de la televizoare, maşini de spălat, casele inteligente, maşinile inteligente, dispozitive precum ceasuri etc”, a afirmat Vevera.

Potrivit şefului ICI-Bucureşti, digitalizarea reprezintă viitorul, în timp ce „telefonul reprezintă o dovadă de democraţie”.

„Până la urmă, fără digitalizare nu se mai poate trăi şi asta s-a dovedit deja. Lumea este dependentă de telefoanele mobile, de comunicaţie, de accesul la internet şi nu numai în spaţiile să spunem paşnice. Ucraina ne arată că internetul este un aliat care e folosit în ambele sensuri de către cele două părţi în conflict. Pe de altă parte, telefonul mobil, conectivitatea este şi o dovadă de democraţie, implicit a fiecăruia. Mai este şi discuţia despre Inteligenţa Artificială. Este un instrument pe care trebuie să învăţăm să-l folosim. Zona digitală este într-o totală dezvoltare. Trebuie să ne adaptăm, pentru că tehnologia vine peste noi. Dacă nu ne adaptăm vom rămâne în urmă”, a menţionat Vevera.

Reprezentanţi ai unor instituţii şi asociaţii de profil au participat, miercuri, la evenimentul de specialitate „Internet.ro încotro în vremuri AI?”, organizat de Digital Transformation Council.

Te-ar mai putea interesa și
MIPE finanțeză cu aproape 300 de milioane de euro 28 de proiecte pentru creșterea eficienței energetice a 14.800 de gospodării
MIPE finanțeză cu aproape 300 de milioane de euro 28 de proiecte pentru creșterea eficienței energetice a 14.800 de gospodării
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a admis la finanţare 28 de proiecte depuse de operatorii economici, în valoare de aproximativ 300 de milioane de euro, prin care va fi asigurată......
Automobile Dacia anunță un nou program de plecări voluntare. Compensații de până la 200.000 de lei, de persoană
Automobile Dacia anunță un nou program de plecări voluntare. Compensații de până la 200.000 de lei, de persoană
Producătorul Automobile Dacia și-a anunțat angajații că a demarat un nou program de plecări voluntare prin care aceștia ...
Nazare (BNR): Construcția de autostrăzi se reflectă ca cheltuială în deficit. De aia sunt blocaje pe Autostrada Moldovei. Ministerul Economiei cu Ministerul Finanţelor trebuie aduse împreună
Nazare (BNR): Construcția de autostrăzi se reflectă ca cheltuială în deficit. De aia sunt blocaje pe Autostrada Moldovei. ...
Autostrăzile se reflectă ca cheltuială atât în datoria publică, cât şi în deficit, iar dacă erau gestionate prin ...
Mark Rutte propune în mod oficial alocarea a 5% din PIB-ul statelor NATO pentru apărare, din care 3,5% să fie exclusiv pentru cheltuieli militare
Mark Rutte propune în mod oficial alocarea a 5% din PIB-ul statelor NATO pentru apărare, din care 3,5% să fie exclusiv ...
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus joi oficial ca liderii statelor membre ale Alianţei să accepte la summitul ...