Circa 60 de curse feroviare sunt anulate

Economica.net
04 02. 2012

Ministrul Transporturilor a spus, după videoconferinţa cu prefecţii de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, că traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă, dar nu există probleme deosebite, iar aproximativ 60 de curse feroviare sunt anulate, din cele peste 1.900 la nivel naţional, potrivit Mediafax.

Anca Boagiu a mai spus că aproximativ 700 de tiruri au fost însoţite, de vineri până sâmbătă, pentru a intra pe drumurile deszăpezite. „Activitatea din ultimele zile a fost axată pe siguranţa cetăţeanului”, a adăugat ministrul Boagiu.

Ea a mai spus că au fost redeschise mai multe drumuri naţionale, iar vineri noapte intervenţia majoră a fost pentru deblocarea autostrăzii A1 Bucureşti – Piteşti, a vămii de la Giurgiu şi pentru transportarea asistată a camioanelor de mărfuri către Sibiu, împreună cu Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi, sub supravegherea echipajelor de poliţie.

Vineri, autostrăzile A1 şi A2, precum şi zeci de drumuri naţionale şi judeţene au fost închise din cauza viscolului şi a zăpezii.