Circa 80% dintre români ar aloca peste 4.000 de lei pentru a da o nouă înfăţişare locuinţei – studiu

Aproximativ 80% dintre români ar aloca un buget de peste 4.000 de lei pentru a se bucura de o nouă înfăţişare a locuinţei lor, arată datele unui studiu de specialitate, publicat marţi.
AGERPRES - joi, 07 oct. 2021, 10:20
Circa 80% dintre români ar aloca peste 4.000 de lei pentru a da o nouă înfăţişare locuinţei - studiu

Conform Reveal Marketing Research, peste 60% dintre români aleg să-şi renoveze întreaga casă la nevoie, în timp ce 24% fac acest lucru periodic şi doar un procent de 9% îşi renovează casa atunci când văd un produs interesant pe care şi-l doresc.

Potrivit studiului, pe primul loc în topul încăperilor din locuinţă, cărora românii le acordă o atenţie sporită pentru renovare se regăsesc baia şi bucătăria (72%). „Când vine vorba de schimbările pe care ar putea să le facă românii anul acesta, 90% dintre respondenţi au răspuns că zugrăvitul face parte din priorităţile lor.”, susţin autorii cercetării.

Pe locul secund, 72% dintre români îşi doresc schimbări majore, cum ar fi schimbarea obiectelor sanitare (baterii, duşuri, etc), aceştia fiind urmaţi de aceia care preferă să schimbe mobila (64%), sistemul de iluminare (51%) şi instalaţia de apă (34%).
Studiul mai arată că românii aleg într-o mai mare măsură uşurinţa de utilizare în detrimentul criteriilor de design şi culoare.

De asemenea, 68% din respondenţii la acest studiu aleg cu predilecţie să-şi cumpere produse de renovare a casei având în vedere uşurinţa în utilizare. Doar 43% aleg produse în funcţie de design şi culoare (37%). Elementele de renovare cele mai căutate de către români atunci când vor să-şi renoveze casa sunt: bateria de la chiuveta din bucătărie şi bateria de la lavoarul din baie.

În ceea ce priveşte suma pe care ar fi dispuşi să o investească pentru bateria de la chiuveta din bucătarie, 20% dintre respondenţi au afirmat că ar aloca între 151 şi 200 de lei, în timp ce 15% ar aloca un buget cuprins între 50 şi 100 de lei. În cazul bateriei pentru lavoarul de la baie, 21% dintre respondenţi ar aloca un buget între 151 şi 200 de lei, iar 15% ar aloca un buget cuprins între 50 şi 100 de lei.

Totodată, respondenţii la acest studiu apelează cu predilecţie la ajutorul meseriaşilor pentru renovarea casei, aceştia fiind în procent de 59%. Doar 9% apelează la o firmă specializată în timp ce 25% declară că se vor ocupa personal de renovare (5,8% altă situaţie).

Respondenţii care au luat parte la acest studiu desfăşurat de Reveal Marketing Research pentru FERRO Group sunt femei şi bărbaţi, cu vârsta peste 18 ani, utilizatori de internet. Studiul a fost realizat pe un eşantion naţional de 1.008 de persoane.

Grupul FERRO este producător de instalaţii termice şi obiecte sanitare din Europa Centrală şi de Est, cu aproape 30 de ani de experienţă în industrie.

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piaţă full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development.

Te-ar mai putea interesa și
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
Consumatorii trebuie să acorde o atenție sporită atunci când achiziționează produse din carne, atât pentru a se asigura de calitatea acestora, cât și pentru a preveni eventuale riscuri......
CNAB a finalizat lucrări de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe aeroportul Henri Coandă în valoare de 56,6 milioane de lei
CNAB a finalizat lucrări de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe aeroportul Henri Coandă în valoare de 56,6 milioane ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunțat finalizarea și recepția lucrărilor de modernizare prevăzute ...
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S.N. Nuclearelectrica și consorțiul internațional Candu Energy Inc. o companie AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian ...
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus miercuri dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, la un interval cuprins ...