Vacanţa de Paşte: În ce oraşe din străinătate au ales românii să-şi petreacă Sărbătorile Pascale

Economica.net
17 04. 2014
fountain_di_trevi_in_rome_68118500

Potrivit sursei citate, 93% dintre călătorii autohtoni urmează să-şi petreacă vacanţa de Paşte de anul acesta în oraşe sau staţiuni europene. După capitala Marii Britanii, în Top 3 al celor mai populare oraşe urmează Milano şi Roma, cele mai mari oraşe ale Italiei. Toate cele trei oraşe au fost în fruntea destinaţiilor pentru Paşte şi în 2013.

Pe de altă parte, specificul călătoriilor este extrem de variat. Românii aleg în special destinaţii tipice pentru city-break-uri, cum sunt Praga, Bruxelles, Barcelona, Paris şi Dublin. Plajele din Cipru, Grecia, Malta şi Italia sau munţii din Elveţia, Austria şi Germania se numără, de asemenea, printre alegerile acestora. Scandinavia se află, în continuare, printre preferatele românilor, o tendinţă apărută în urmă cu câţiva ani. Astfel, 2,3% dintre românii care nu vor rămâne în ţară de Paşte vor călători în Norvegia, Danemarca, Finlanda şi Suedia.

Surpriza anului este, însă, interesul tot mai mare acordat destinaţiilor exotice din Asia.

,,Surpriza sezonului este Asia. 3,9% dintre călătorii români îşi vor încărca bateriile descoperind fascinantele teritorii asiatice. Printre destinaţiile alese se numără cele clasice, mari metropole sau insule exotice, din Japonia, China, Taiwan, Filipine şi Insulele Maldive. Spre deosebire de anii precedenţi însă, în 2014, românii au demonstrat un apetit tot mai mare pentru călătorii iniţiatice către destinaţii asiatice noi şi în tendinţele internaţionale – Emiratele Arabe Unite, Israel, Iran, Iordania şi Liban’, spun cei de la eSKY.ro.

În ceea ce priveşte momentul planificării călătoriilor, 46% dintre călătorii români şi-au efectuat rezervările necesare pentru vacanţa de Paşti în luna martie a acestui an. Mai chibzuiţi au fost cei 19% dintre călători care şi-au efectuat rezervările în luna februarie, respectiv 15% în ianuarie. Recordul pentru early booking pentru sezonul Paşti 2014 îi revine unui călător care şi-a efectuat rezervarea încă din septembrie 2013.

Cât despre vacanţele complete ce includ sejururi în hoteluri, cei mai mulţi dintre turişti au ales Barcelona, Londra şi Paris.

Informaţiile fac parte dintr-un studiu aplicat călătorilor care au folosit serviciile oferite de compania eSKY.ro. Perioada de călătorie analizată este 14-27 aprilie 2014.