Circa două treimi dintre români utilizează o aplicaţie mobilă pentru a rezerva zboruri sau cazare
Cercetarea realizată de Travelport arată că 77% dintre călătorii de business şi 53% dintre cei de leisure au folosit un dispozitiv mobil pentru a rezerva o cameră de hotel. De asemenea, mai mult de jumătate dintre toţi turiştii (57%) consideră important ca o aplicaţie de mobil să le ofere posibilitatea de a achiziţiona şi servicii conexe activităţii de zbor sau cazare.
Potrivit sursei citate, 66% dintre călătorii de business şi 48% dintre turiştii care călătoresc în scop personal sunt de părere că este important ca o aplicaţie de mobil să aibă opţiunea de live chat.
Totodată, 56% dintre turişti aşteaptă să primească informaţii despre eventualele dificultăţi ce pot apărea în timpul unei călătorii, prin intermediul notificărilor ‘push’, înainte de check-in, iar 52% se aşteaptă ca aceste notificări să fie transmise în ziua călătoriei.
„Principalele motive pentru care turiştii aleg să descarce o aplicaţie de travel sunt un rating bun afişat în magazinele de aplicaţii şi recomandările unui prieten sau membru de familie. 66% dintre cei care folosesc aplicaţiile de travel nu le-au dezinstalat niciodată, iar cei care le-au dezinstalat totuşi au făcut-o pentru că nu aveau suficient spaţiu în telefon sau aplicaţiile erau greu de folosit. Pentru 65% dintre călătorii care au avut o experienţă nefericită cu o aplicaţie este foarte puţin probabil să mai folosească serviciile companiei respective”, se menţionează în concluziile studiului.
Din punctul de vedere al companiilor din domeniu, un studiu similar realizat în 2018 dezvăluia faptul că doar 8% dintre acestea considerau că o strategie de dezvoltare a aplicaţiilor mobile este importantă pentru succesul lor viitor, în timp ce prezentul studiu arată că, în 2019, o astfel de strategie este considerată cheia dezvoltării tuturor afacerilor.
În acelaşi timp, 38% din companiile aeriene şi 72% dintre cele de travel sunt conştiente că nu investesc suficient în serviciile oferite prin intermediul dispozitivelor mobile. În acest context, 83% dintre operatorii aerieni si 77% dintre celelalte companii din turism şi-au exprimat intenţia de a creşte investiţiile în aplicaţii mobile, cu scopul de a creşte interesul pentru brand şi produsele lor, dar şi a vânzărilor şi atragerea unor noi clienţi.
Studiul Travelport a fost întocmit la finalul anului 2018, pe un eşantion de peste 1.100 de turişti şi 100 de specialişti în turism.
Travelport ocupă o poziţie de lider în implementarea şi distribuţia serviciilor oferite de către liniile aeriene, companiile de rent-a-car şi a unităţilor hoteliere, precum şi soluţii mobile şi plăţi B2B. Sediul central al companiei este la Langley, în Marea Britanie, iar la nivel mondial este prezentă în 180 de ţări şi teritorii.
La nivelul anului 2018, veniturile nete ale Travelport au depăşit 2,5 miliarde de dolari, iar numărul angajaţilor a ajuns la aproximativ 3.700.