Circulație restricționată noaptea în toată țara, magazinele se închid la 21, toate școlile se închid
Iată noile restricții, așa cum au fost prezentate de președinte:
Școlile trec toate în online, pe tot teritoriul țării
Angajații și din public și din privat trec la telemuncă peste tot unde e posibil
Magazinele se închid la ora 21.00
Circulația pe timpul nopții trebuie restricționată.
Petrecerile, și cele private și cele publice, trebuie interzise. Târgurile și piețele trebuie închise.
Portul măștii trebuie impus în toate locurile, trebuie generalizat și obligatoriu.
„Am avut astăzi aproape 10.000 de cazuri noi de persoane care s-au îmbolnăvit, mulți, prea mulți care au decedat. Sunt necesare măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan naţional, precum: şcolile să treacă toate în online, angajaţii şi din public şi din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil, magazinele trebuie să fie închise seara, cel târziu la ora 21,00, circulaţia pe timpul nopţii trebuie restricţionată, petrecerile şi cele publice şi cele private trebuie interzise, târgurile şi pieţele trebuie închise, portul măştii trebuie să devină obligatoriu peste tot în ţară, în toate locurile publice şi la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri publice din interior sau în exterior, portul măştii trebuie generalizat şi trebuie să fie obligatoriu, iar firmele şi autorităţile trebuie obligatoriu să îşi decaleze programul de funcţionare astfel încât şi transportul public să funcţioneze cu o încărcare mult mai mică, permiţând în acest fel distanţarea suficientă între persoane”, a spus președintele înainte de a anunța deciziile.
„Nu dorim să închidem economia românească”, a spus președintele.
Mai mult, preşedintele a dat exemplul alegerilor din SUA „în noiembrie 1944, în plin război”. „Au ţinut să facă alegeri, fiindcă aşa trebuie în democraţie”, a detaliat Iohannis. Potrivit şefului statului, „aşa fac naţiunile puternice şi naţiunea română este o naţiune puternică”.
„Vom trece împreună peste această criză”, a conchis preşedintele.
Iohannis a spus că, la parlamentare, campania electorală va fi una în „condiţii foarte speciale, foarte stricte”. „Urmează votul. Vă invit, domnule prim-ministru, onoraţi membri ai Guvernului, să vă implicaţi total pentru a garanta organizarea în cele mai bune condiţii a alegerilor şi în condiţii de siguranţă sanitară”, s-a adresat preşedintele membrilor Executivului.
Măsurile vor intra în vigoare de luni, după cum a spus premierul Orban. „Măsurile prezentate de președinte trebuie transpuse în HG. Putem lua deciziile, cu aplicabilitate de luni E fundamental ca instituțiile să fie mobilizate la maximum pentru aplicarea acestor reglementări”, a spus Ludovic Orban.