Circulaţia în zona Pasajului Mogoşoaia va fi obturată în mod considerabil începând din săptămâna viitoare
„Cum fiecare progres înseamnă şi sacrificii, am o veste tristă să v-o dau astăzi, dar trebuie s-o luăm ca atare. În etapa următoare, pentru pasajul de la Mogoşoaia şi pentru dezvoltarea lucrării, etapa a doua practic a ei, va interveni o restricţie de circulaţie care va bulversa cu adevărat major traficul pe centură, în aşa fel încât pe o perioadă de circa o lună – o lună şi jumătate, până la finalizarea unor lucrări preliminare de fundaţii pentru pilele şi culeele următoare ale pasajului, circulaţia se va desfăşura pe o singură bandă. Asta înseamnă că, începând din acest weekend, sâmbătă şi duminică, se va trece la operaţiunea de frezare a unei bucăţi de circa 2,80 – 3 metri. Toată această operaţiune durează aproximativ 7 zile, după care se va proceda la aşternerea straturilor de asfalt şi a fundaţiei pentru viitoarea bretea de deviere a traficului. Însă, aici e foarte important de menţionat: operaţiunile tehnice de forare a coloanelor pentru viitoarea pilă şi culee pe partea cealaltă decât intersecţia giratorie de la Mogoşoaia presupun o lăţime maximă de circulaţie pe o perioadă foarte lungă de timp – spun eu – undeva la 6-7 luni, deci peste iarnă, pe 6 metri lăţime, care presupune o bandă de 3 metri, iar asta înseamnă că două tiruri unul pe lângă altul vor circula cu greutate”, a explicat Barbier, într-o vizită realizată împreună cu jurnaliştii pe şantierele deschise pe centura Capitalei.
El a subliniat că circulaţia în această zonă va fi obturată considerabil de săptămâna viitoare şi le-a transmis participanţilor la trafic să evite zona dacă este posibil, în caz contrar vor sta blocaţi în trafic între 40 de minute şi o oră jumătate, din cauza efectului de pâlnie care se va crea.
„Deci, circulaţia va fi obturată în mod considerabil începând din săptămâna viitoare şi aici facem un apel insistent la participanţii la trafic: dacă nu există neapărat nevoie de a tranzita această zonă, însemnând DN1 – DN7, deci intersecţia centurii cu DN1 – intersecţia centurii cu DN7, să încerce să evite această zonă. În cazul în care este neapărat necesar să circule pe această porţiune, atragem atenţia şi de asemenea apelăm la înţelegerea participanţilor la trafic, pentru că este o operaţiune care repet că nu se poate face altfel în această perioadă, că vor sta în circulaţie din estimările noastre între 40 de minute şi o oră şi jumătate ca să tranziteze această zonă. O singură bandă rămâne pe o porţiune de aproximativ 800 de metri, însă se va crea un efect de pâlnie care va face ca acele coloane de trafic ce se vor forma să treacă dincolo de intersecţia cu DN1, din estimările noastre. Coloanele vor fi în lungime de circa 5-6-7 km garantat începând din acest punct de constrângere, de pâlnie”, a adăugat oficialul CNAIR.
Barbier a subliniat că nu se va bloca centura, însă va fi obturată în proporţie de 50%.
„Centura nu se blochează, dar va fi obturată la 50% din capacitatea ei, vorbesc de o singură bandă de circulaţie pe sensul în direcţia DN1 – DN7. Pe celălalt sens de mers nu vom avea această problemă, pentru că există din punct de vedere tehnic o posibilitate de deviere care va permite circulaţia pe două benzi pe sens. Deci, vorbim de sensul de circulaţie dinspre DN1 spre DN7. Blocajul major va fi aproximativ o lună – o lună şi jumătate. Major. Blocajul va rămâne în continuare pe toată durata desfăşurării lucrărilor de execuţie pentru rampa dinspre DN1 spre DN7, rampa pasajului viitor, însă circulaţia va fi pe 2 benzi îngustate, adică 6 metri în loc de 7, cât este normal”, a menţionat acesta.
Directorul general adjunct al Companiei de Drumuri a estimat că stadiul de execuţie a lucrărilor la Pasajul Mogoşoaia este în jur de 40%.
„Stadiul de execuţie estimat de noi este undeva la circa 40%. Discutăm despre infrastructurile care sunt ridicate pe cealaltă zonă, dinspre giratoriu spre DN7, dar trebuie să ştim un singur lucru: operaţiunile grele, dificultatea majoră este acum, în această etapă de execuţie. După ce pilele şi radierile sunt executate şi lateralele rampei de acces pe pasaj, adică acele ziduri de sprijin, din acel moment evoluţia va fi major amplificată. Partea superioară a pasajului deja este o problemă care se va lucra noaptea, se vor monta grinzile”, a susţinut Barbier.
Potrivit acestuia, lucrările la Pasajul Mogoşoaia se vor termina la finele verii viitoare, mai devreme decât este stipulat în contract, respectiv 2 aprilie 2022.
„Estimările noastre (despre finalizarea lucrărilor – n. r.) sunt undeva la sfârşitul verii viitoare, cu un progres al constructorului care există şi în acest moment. Ei au acum un avans al lucrării de aproximativ două luni, vorbim pe ansamblul contractului. Ei vor câştiga în continuare timp, în măsura în care vor reuşi să treacă de acest punct critic de execuţie. Termenul era aprilie 2022. În mod sigur ei şi-au asumat deschiderea mult înaintea termenului contractual. Au absolut tot ce le trebuie, ultimele detalii legate de câteva utilităţi se vor rezolva săptămâna viitoare, deci au absolut tot ce le trebuie pentru lucru. Problema majoră, repet şi insist pe acest subiect, este faptul că această constrângere de trafic va bulversa cu adevărat circulaţia pe centura existentă a Capitalei”, a spus acesta.
Referitor la acest subiect, directorul general al CNAIR, Mariana Ioniţă, a arătat că antreprenorul şi-a propus să lucreze în trei schimburi pentru a reduce timpul în care va funcţiona restricţia, însă se confruntă cu lipsa forţei de muncă şi nu găseşte muncitori care să lucreze noaptea.
„Din discuţiile pe care le-am avut cu antreprenorul, va fi vorba de o restricţie pe o lungime de circa 250 de metri şi dumnealor şi-au propus să lucreze în trei schimburi, cât le permite timpul. Singura noastră problemă acum – şi asta e o problemă să zic naţională – e lipsa forţei de muncă în construcţii din România. În acest moment sunt deschise toate şantierele din Bucureşti. Toate funcţionează – nu numai ale noastre, şi ale autorităţilor locale şi ale dezvoltatorilor imobiliari – toate funcţionează la maxim şi asta îmi spunea antreprenorul, că se confruntă cu o lipsă de forţă de muncă ca să bage pe schimbul de noapte”, a afirmat ea.
Şeful Companiei de Drumuri le-a transmis participanţilor la trafic să aibă încredere că se va face totul posibil ca aceste restricţii să fie cât mai scurte.
„E foarte greu să le transmit să aibă încredere în noi, eu ştiu pentru că acesta a fost şi motivul pentru care am venit la CNAIR – este o provocare şi pentru mine, pentru că şi eu sunt un utilizator al infrastructurii nemulţumit. Le transmit să aibă încredere. Vom face tot ce ne stă în putinţă ca aceste restricţii să fie cât mai scurte şi să dăm drumul la bretelele de circulaţie, să se degajeze puţin aici traficul. Antreprenorul e unul bun, noi avem încredere în el şi, dacă se concentrează pe lucrarea asta cum trebuie, poate să o termine cu foarte multe luni înainte de termen”, a adăugat Mariana Ioniţă.