Circulaţia pe podul Calafat-Vidin va fi deschisă sâmbătă dimineaţa. Trecere liberă până pe 1 iulie

Circulaţia pe podul Calafat-Vidin va fi deschisă sâmbătă dimineaţa şi există posibilitatea ca trecerea să fie liberă, fără taxe, până pe 1 iulie, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, la inaugurarea obiectivului.
Economica.net - vin, 14 iun. 2013, 19:24
Circulaţia pe podul Calafat-Vidin va fi deschisă sâmbătă dimineaţa. Trecere liberă până pe 1 iulie

„Circulaţia pe pod se poate deschide şi astăzi. Noi suntem pregătiţi pentru a începe taxarea de astăzi. Într-adevăr, s-a convenit cu partea bulgară posibilitatea de a fi liberă trecerea până la 1 iulie. Vom discuta amănunte puţin mai târziu”, a spus Fenechiu.

În ceea ce priveşte nivelul taxelor, şeful de la Transporturi a precizat că s-a convenit să fie acelaşi ca în cazul podului de la Giurgiu. Din veniturile obţinute din taxele percepute la trecerea podului, statul român va primi 17%, iar Bulgaria 83%, proporţional cu investiţia realizată de fiecare ţară în parte. Referitor la traficul care se va înregistra pe pod, ministrul Transporturilor a spus că nu vrea să facă pronosticuri.

„După o anumită perioadă vom putea face nişte calcule şi vom putea spune, care este traficul. În momentul în care s-a decis înfiinţarea acestui pod, cu siguranţa s-au făcut nişte calculele de trafic, dar au trecut 12 ani de atunci”, a adăugat ministrul Transporturilor.

Totuşi, el a admis că traficul se va împărţi între cele două poduri, respectiv Calafat-Vidin şi Giurgiu – Ruse, dar ar fi logic ca pe podul de la Giurgiu circulaţia să fie mai redusă.

Întrebat dacă vor circula trenuri pe noul pod peste Dunăre, oficialul MT a menţionat că nu poate să indice care vor fi acele trenuri deoarece astăzi în Europa garniturile pot circula liber.

„Pot să circule trenuri ale tuturor companiilor din Europa. Nu am discutat deocamdată despre trasee ale companiilor româneşti sau bulgare, dar cu siguranţă în perioadă următoare vom avea astfel de trasee”, a subliniat ministrul.

În altă ordine de idei, Relu Fenechiu a recunoscut că statul român mai are datorii către constructorul român al podului, dar din informaţiile pe care le deţine sunt datorii mici.

Podul dintre Calafat şi Vidin, cofinanţat din Fondul de Coeziune al UE, este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă oraşul german Dresda de oraşul Istanbul din Turcia.

Podul are o lungime de aproximativ doi kilometri, două benzi rutiere pe fiecare sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti.

Valoarea totală a investiţiei pentru partea română, asigurată din fonduri de coeziune şi de la bugetul de stat, este de 70,6 milioane de euro, din care 66,9 milioane de euro pentru execuţia lucrărilor.

Podul Calafat-Vidin, al doilea pod care leagă România de Bulgaria după Podul Giurgiu-Ruse, se va numi New Europe Bridge, după cum a anunţat premierul Victor Ponta.

Podul Calafat-Vidin a fost inaugurat vineri în prezenţa premierului Victor Ponta, a omologului său bulgar, Plamen Oreşarski, a comisarului european pentru Politică Regională, Johannes Hahn, şi a numeroşi demnitari şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din România şi Bulgaria.

Te-ar mai putea interesa și
O benzinărie a explodat în Roma – VIDEO
O benzinărie a explodat în Roma – VIDEO
O explozie puternică a avut loc într-un cartier din estul Romei (Via dei Giordani), Italia, anunţă presa locală. ...
Chiriile din marile orașe ale României au stagnat în iunie, față de mai, dar au crescut cu 5% față de aceeași lună de anul trecut
Chiriile din marile orașe ale României au stagnat în iunie, față de mai, dar au crescut cu 5% față de aceeași lună ...
În luna iunie 2025, prețurile chiriilor s-au menținut la un nivel similar cu cel din luna anterioară, însă au înregistrat ...
Băncile vor avea o sarcină fiscală dublă în trimestrele III și IV, potrivit unui reputat consultant fiscal
Băncile vor avea o sarcină fiscală dublă în trimestrele III și IV, potrivit unui reputat consultant fiscal
Proiectul privind măsurile fiscale, pus în transparență decizională de Ministerul Finanțelor, crește impozitul suplimentar ...
Ce cred românii despre „relaţia” cu inteligenţa artificială şi care sunt îngrijorările – studiu RoCoach/Novel Research
Ce cred românii despre „relaţia” cu inteligenţa artificială şi care sunt îngrijorările – studiu ...
Aproape 70% dintre respondenţi se declară "foarte" sau "moderat" îngrijoraţi de modul în care Inteligenţa Artificială ...