Circulaţia pe podul de la Agigea ar putea fi închisă integral de la 1 septembrie
„Podul de la Agigea e un pod a cărui reabilitare a început de foarte mult timp. Lucrările au fost sistate în 2014, deci e o problemă istorică acolo. De la începutul anului, podul de la Agigea a fost pe lista mea de priorităţi top 3 (alături de groapa de pe autostrada Sibiu Orăştie şi DN 76 Deva Oradea). De la 1 septembrie avem în plan închiderea totală a circulaţiei pe acest pod şi să se intre în plin cu lucrări de execuţie. Mai sunt două hobane de schimbat şi până la sfârşitul anului să redeschidem traficul în condiţii normale, pe două benzi, în condiţii de siguranţă. În paralel cu deschiderea traficului, vor mai fi lucrări de întreţinere de genul protecţii corozive, vopsitorii, dar se pot executa fără probleme”, a spus Homor.
Acesta a anunţat, totodată, că Autostrada Soarelui va intra în reabilitare în martie 2017, cu traficul restricţionat pe câte o bandă, dar lucrările vor fi gata până la începutul sezonului estival.
„Autostrada Soarelui va intra în reparaţii. E o porţiune destul de perimată. Durata de viaţă a lucrărilor a expirat şi după fiecare iarnă apar gropi în zonă. Mie nu îmi place cârpeala şi în zona respectivă vom intra cu lucrări consistente, schimbarea întregului sistem rutier în profunzime. Nu va fi închisă ci doar restricţionat traficul pe câte o bandă. Acest lucru se va întâmpla din martie sau de la începutul sezonului de lucru 2017, pentru ca imediat după iarnă să nu facem cârpeli ci să intrăm şi să facem lucrări de calitate. Lucrările durează două luni. Va fi gata până în sezonul estival”, a precizat directorul CNADNR.