Iată cele mai importante declaraţii ale preşedintelui:
„Am evaluat situația care devine din ce în ce mai complexă. Am discutat măsurile suplimentare care se cer luate. Am convenit că e nevoie de măsuri suplimentare pentru a încetini răspândirea infecției.
Se vor introduce noi restricții de circulaței, ce a fost până acum o recomandare devine o obligație, după principiul stăm acasă. Oamenii pot ieși să meargă la serviciu.
Se introduc măsuri de supraveghere electronică pentru persoanele în izolare
Am decis să folosim și Armata. Va pune la dispoziție personal care va suplimenta forțele de ordine publică, jandarmerie și poliție.
Pentru a proteja persoanele peste 65 de ani, se introduc restricții speciale. Vor trebui să stea practic tot timpul acasă.
Aceste restricții vor fi prelucrate azi într-o ordonanță militară care se va finaliza până la sfârșitul acestei zile, intră în vigoare de mâine”
În momentul de faţă circulaţia este restricţionată doar în intervalul de timp 22-06, în restul zilei măsurile fiind doar recomandări, deci, potrivit declaraţiilor preşedintelui, aceste recomandări vor deveni obligaţii.
–––––––––-
„Am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a fi în situaţia să îngrădim, să încetinim răspândirea infecţiei. Astfel, se vor introduce noi restricţii de circulaţie şi noi restricţii pentru români, în sensul că ceea ce a fost până acum o recomandare devine o obligaţie, după principiul stăm acasă”, a spus şeful statului după şedinţa de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, şi ministrul Sănătăţii, Victor Costache.
El a indicat că oamenii vor putea merge la serviciu şi să-şi facă cumpărăturile necesare.
„Am convenit să pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau în izolare măsuri de supraveghere electronică, fiindcă este necesar ca aceste măsuri să fie respectate integral”, a mai spus Iohannis.
Şeful statului statului a menţionat că s-a decis şi folosirea Armatei pentru gestionarea situaţiei.
„Armata va pune la dispoziţie personal care va veni să suplimenteze forţele de ordine publică, Jandarmerie şi Poliţie”, a afirmat Iohannis.
El a reiterat că persoanele cele mai vulnerabile sunt cele de peste 65 de ani.
„Este evident că avem nevoie de măsuri speciale, dar şi de restricţii speciale şi astfel pentru a proteja persoanele peste 65 ani. Pentru aceste persoane se vor introduce restricţii speciale, în sensul că vor trebui în interesul propriu să stea practic tot timpul acasă”, a subliniat Iohannis.
Şeful statului a explicat că aceste măsuri vor fi prevăzute într-o ordonanţă militară, care va fi redactată până la sfârşitul zilei, iar restricţiile vor intra în vigoare începând de miercuri.
„Am discutat şi alte măsuri care se cer luate, fie prin ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, fie prin hotărâri ale Guvernului, fie prin ordine militare. Aceste restricţii pe care tocmai le-am menţionat vor fi prelucrate în cursul zilei de astăzi într-o ordonanţă militară, care se va finaliza până la sfârşitul acestei zile şi restricţiile, dragi români, vor intra în vigoare începând de mâine”, a spus Iohannis.