UPDATE A fost reluată circulaţia tramvaielor pe liniile 1, 10, 11, 25 şi 47. Traficul a fost blocat timp de trei ore din cauza unui accident. Şoferul autoturismului a decedat
În prezent, cercetările Brigăzii de Poliţie Rutieră la faţa locului s-au finalizat, iar calea de rulare a fost degajată de caroseria vehiculului implicat în accident.
Chiar dacă circulaţia tramvaielor s-a reluat, va fi menţinută temporar şi linia naveta 625.
Circulaţia tramvaielor pe liniile 1, 10, 11, 25 şi 47 este blocată joi dimineaţa, de peste 60 de minute, pe Şoseaua Progresului, în zona staţiei Inox, pe ambele sensuri, din cauza unui accident în care a fost implicat un autoturism, a postat Societatea de Transport Bucureşti (STB SA) pe reţeaua X.
Pentru preluarea călătorilor a fost înfiinţată linia navetă 625 care circulă între Piaţa Danny Huwe şi Şura Mare.
Şofer decedat după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un tramvai
Şoferul unui autoturism a decedat în urma unui accident produs, joi dimineaţă, pe şoseaua Progresului din Sectorul 5, după ce a a intrat în coliziune cu un tramvai.
Vatmanul a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultând indicii cu privire la posibila prezenţă în organism a substanţelor psihoactive.
„Din informaţiile preliminare, conducătorul unui autovehicul care se deplasa pe şoseaua Progresului dinspre Calea 13 Septembrie către Calea Rahovei ar fi efectuat virajul la stânga peste calea de rulare a tramvaiului, moment în care a intrat în coliziune cu un tramvai ce se deplasa în aceeaşi direcţie”, informează Brigada Rutieră.
În urma accidentului de circulaţie, conducătorul autovehiculului a rămas încarcerat, iar după extragere a fost constatat decesul acestuia.
Se efectuează cercetarea la faţa locului pentru determinarea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs accidentul.
„Conducătorul tramvaiul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind 0. În urma testării preliminare cu aparatul DrugTest, au rezultat indicii cu privire la posibila prezenţă în organism a substanţelor psihoactive”, arată sursa citată.
Vatmanul va fi dus la sediul INML pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanţe interzise.
Circulaţia tramvaielor pe şoseaua Progresului este restricţionată pe ambele sensuri de deplasare.