Circulaţia vehiculelor mai grele de 7,5 tone va fi restricţionată în perioada 24 – 26 august

Economica.net
22 08. 2012
canicula_soare_seceta_grau_83992800

Potrivit unui comunicat, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNANDR), în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, în perioada 24 – 26 august 2012 în intervalul orar 11.00 – 20.00.

Pot circula pe drumurile naţionale, chiar dacă depăşesc masa maximă: transporturile de persoane şi de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală, vehiculele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră, transporturile funerare, poştale, de carburanţi, cele pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate.

De asemenea, pot circula pe drumurile naţionale respective vehiculele care depăşesc masa maximă care transportă mărfuri sub temperatura controlată, cele care efectuează transporturi pentru tractări vehicule avariate,
transporturile cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării, transporturile de apă îmbuteliată şi vehiculele care asigură transportul unor produse provenite din exploatări agricole.

Restricţia va fi aplicată pe toate drumurile naţionale din următoarele judeţe: Bihor, Arad, Alba, Hunedoara, Timiş, Craş Severin, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila.