Circulaţie feroviară închisă pe magistrala 900, după ce un vagon al unui tren privat de marfă a deraiat

Economica.net
05 02. 2019
tren_deraiat_600x336_16601000

Pentru menţinerea continuităţii traficului feroviar se asigură transbordare cu mijloace auto pe relaţia Valea Cernei – Băile Herculane.

„Până la această oră, s-a asigurat transbordare auto pentru trenul IR 1695, care circulă în relaţia Bucureşti Nord – Timişoara. Această măsură se va menţine până la finalizarea operaţiunilor desfăşurate la faţa locului”, spune compania, într-un comunicat.

Echipele de intervenţie feroviare vor acţiona în zona deraierii cu vinciuri hidraulice pentru ridicarea şi repunerea pe şină a boghiului, urmând ca personalul feroviar să verifice starea liniei şi să intervină pentru eventuale remedieri din punct de vedere tehnic, proceduri necesare pentru redeschiderea traficului feroviar în condiţii de siguranţă, precizează administratorul infrastructurii feroviare.

„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat de acest eveniment şi îi asigură că toate intervenţiile desfăşurate la faţa locului au drept scop reluarea traficului feroviar în condiţii de siguranţă”, se mai spune în comunicat.