Cirque du Soleil a ajuns şi în România, cu faimosul spectacol „Saltimbanco”

Cei care şi-au dorit să-i vadă măcar o dată-n viaţă pe acrobaţii de la Cirque du Soleil o pot face acum!  Artiştii au ajuns pentru prima dată în România cu un spectacol care a făcut turul Europei, Americii de Sud, America de Nord, Australiei şi Japoniei – "Saltimbanco".
Economica.net - mie, 08 feb. 2012, 07:40

Faimoşii oaspeţi au fost întâmpinaţi aseară cum se cuvine. Artiştii români de la Circul Globus au jucat „Destinul dacilor”, spectacolul care le-a adus nenumărate premii interne şi internaţionale.

„Destinul dacilor” este o adevărată poveste despre jocul şi obiceiurile fiilor Sarmisegetuzei care ajung la Roma în căutarea prinţesei răpite de soldaţii împăratului. Atmosfera este completată de animale exotice aduse în arenă pentru a face plăcere Cezarului. Canadienii de la Cirque du Soleil au fost de-a dreptul fascinaţi de reprezentaţie.

Cirque du Soleil promite bucureştenilor show-uri incendiare, de astăzi, 8 februarie până pe 12 februarie, la Romexpo.

Un clasic Cirque du Soleil la apogeul său, „Saltimbanco” este o sărbătoare caleidoscopică şi captivantă, dedicată agilităţii şi artei, cu o distribuţie de 50 de artişti de mare calibru provenind din 20 de ţări diferite. Atât reprezentaţiile solo, cât şi coregrafiile de grup din „Saltimbanco” constituie momente de acrobaţie unice, uluitoare şi în acelaşi timp demonstraţii incredibile de forţă, începând de la demonstraţiile de echilibru, salturi şi piruete la limita imposibilului din „prăjinile chinezeşti” şi „leagănul rusesc”, continuând cu momentele de „trapez” şi „bungee” ce sfidează gravitaţia şi cu reprezentaţiile de jonglerie care fac deliciul publicului, până la îndelung aclamaţii şi unicii clovni.

Expertiza tehnică şi designul extravagant se împletesc cu costume spectaculoase, jocuri orbitoare de lumină, umor, muzică senzaţională şi magie.

„Saltimbanco” – nume ce provine de la sintagma „saltare în banco” (a sări pe bancă) – explorează experienţa urbană, sub nenumăratele sale forme: oamenii care locuiesc oraşul, idiosincraziile şi similarităţile lor, familiile şi grupurile sociale, agitaţia străzii şi înălţimile impresionante ale zgârie-norilor.

„Saltimbanco”, cel mai longeviv spectacol al celebrilor acrobaţi, este inspirat de textura urbană a metropolei şi de locuitorii săi coloraţi. Decisiv barocă din punct de vedere al vocabularului vizual, distribuţia eclectică a show-ului îi transportă pe spectatori într-o lume fantezistă, de vis, un oraş imaginar unde diversitatea este un motiv de speranţă.

Biletele s-au vândut ca pâinea caldă. Aproape 40.000 de oameni şi-au cumpărat bilete la toate cele zece reprezentaţii.

Romexpo va găzdui şi spectacolul WHITE SENSATION în aprilie când în premieră un show cu uluitoare creaturi maritime, dansatori, focuri de artificii, cascade de apă şi lasere.

ROMEXPO s-a clasat pe locul 1 in Topul National al Firmelor la categoria «Activitati de organizare a expozitiilor, târgurilor şi congreselor».

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: 4.392 de companii cu capital străin au fost înființate în România în primele nouă luni din 2024
ONRC: 4.392 de companii cu capital străin au fost înființate în România în primele nouă luni din 2024
Un număr de 4.392 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în România în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 16,22% comparativ cu perioada similară din 2023, conform......
Agențiile de informații americane avertizează cu privire la tentativele de implicare ale Rusiei în alegerile prezidențiale
Agențiile de informații americane avertizează cu privire la tentativele de implicare ale Rusiei în alegerile prezidențiale
Cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, agenţiile de informaţii din Washington avertizează ...
Record istoric de poluare atins sâmbătă în orașul pakistanez Lahore, de peste 80 de ori mai mare decât nivelul maxim considerat acceptabil de OMS
Record istoric de poluare atins sâmbătă în orașul pakistanez Lahore, de peste 80 de ori mai mare decât nivelul maxim ...
Poluarea aerului din Lahore, al doilea oraş ca mărime din Pakistan, a atins sâmbătă un record istoric, de peste 80 de ...
SUA anunță că va desfășura mai multe trupe în Orientul Mijlociu pentru a apăra Israelul și ca avertisment pentru Iran
SUA anunță că va desfășura mai multe trupe în Orientul Mijlociu pentru a apăra Israelul și ca avertisment pentru Iran
Statele Unite au anunţat noi desfăşurări militare în Orientul Mijlociu care vor sosi "în lunile următoare" pentru ...