Cisco: traficul pe Internet va creşte de trei ori până în 2018, la un volum anual global de 1,6 zettabytes
Astfel, traficul generat de conexiunile fixe și mobile va ajunge la un volum anual de 1,6 zettabytes*, echivalentul a peste 1000 de miliarde GB pe an până în 2018.
Totodată, traficul pe Internet se va modifica substanțial, marcând mai multe premiere. Astfel, în 2018, pentru prima dată de la apariția Internetului, cea mai mare parte a traficului va fi generat de pe altfel de dispozitive decât PC-urile, traficul de date din rețelele wireless îl va depăși pe cel prin cablu, iar conținutul video HD va genera mai mult trafic decât conținutul video standard.
Ritmul de creștere a volumului de date se menține și el la cote ridicate, astfel că traficul de date generat doar pe parcursul anului 2018 îl va depăși pe cel generat de la apariția Internetului și până la finalul anului 2013. Astfel, între 1984 și 2013, traficul generat de utilizatorii finali a fost de 1,3 zettabytes. Conform previziunilor Cisco VNI, până în 2018, anual vor fi generați 1,6 zettabytes de trafic.
2018 va constitui un punct de reper și pentru Internetul Tuturor Lucrurilor, întrucât conexiunile Machine-to-Machine (M2M) vor egala numeric populația planetei. În medie, fiecare automobil inteligent va avea aproape patru conexiuni M2M.
Raportul Cisco VNI include estimări legate de creșterea traficului IP și tendințele privind adopția serviciilor. Totodată, completează raportul Cisco VNI privind evoluția traficului în rețelele mobile, lansat în luna februarie a acestui an.
*Un zettabyte este egal cu 1000 de exabytes și precede yottabyte-ul.
*Un petabyte este egal cu 1015 bytes de informație digitală.
Evoluția traficului pe Internet la nivelul Europei Centrale și de Est