Citibank estimează că remitențele globale vor scădea în acest an sub 100 de miliarde de dolari

Încetinirea creşterii economice a determinat luni Citibank să-şi reducă estimările privind remitenţele globale, ceea ce va afecta şi ratingurile statelor emergente mai mici, care se vor confrunta şi cu creşterea costurilor de împrumut, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - lun, 01 iun. 2020, 17:02
Citibank estimează că remitențele globale vor scădea în acest an sub 100 de miliarde de dolari

În cel mai grav scenariu, remitenţele ar putea scădea anul acesta cu 100 de miliarde de dolari, iar în scenariul de bază cu 68 de miliarde de dolari. În aprilie, banca estima că sumele trimise de migranţi acasă ar putea scădea anul acesta cu 28 de miliarde de dolari.

Aceste evoluţii vor provoca probleme semnificative ţările care nu dispun de spaţiu fiscal pentru a atenua efectul scăderii remitenţelor, şi le-ar putea forţa să cheltuie mai mult pentru sprijinirea economiilor lor. în acest scenariu, creşte riscul ca acele state să nu-şi poată achita toate datoriile, avertizează analiştii băncii americane.

„Declinul remitenţelor ar putea avea implicaţii asupra ratingurilor suverane ale statelor emergente mai mici. Cel mai ridicat risc de intrare în incapacitate de plată s-a înregistra în Tadjikistan şi Sri Lanka”, a apreciat analistul Dana Peterson.

Impactul depinde semnificativ de ţara şi sectorul în care lucrează migranţii. Cel mai mare risc privind pierderea locului de muncă se înregistrează în rândul celor care vin să lucreze în SUA din America Latină şi Asia, se arată în analiza Citi.

Într-un raport al raportul Băncii Mondiale publicat în aprilie se arată că remitenţele ar urma să scadă pe plan global cu 142 miliarde de dolari în 2020, cel mai semnificativ declin din istoria recentă, din cauza efectelor epidemiei. Scăderea de aproape 20% a sumelor de bani trimise de migranţi acasă va fi cauzată de reducerea salariilor şi a nivelului angajărilor de peste hotare, apreciază instituţia financiară.

De asemenea, Banca Mondială a informat că remitenţele trimise către Europa şi Asia Centrală (ECA) au crescut cu aproximativ 6% anul trecut, la 65 miliarde de dolari, cele mai mari transferuri de bani în regiune fiind către Ucraina (15,8 miliarde de dolari), Rusia (10,6 miliarde de dolari) şi România (7,2 miliarde de dolari).

În 2020, Europa şi Asia Centrală ar urma să înregistreze cel mai semnificativ declin al remitenţelor – de aproximativ 28%, din cauza efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19) şi a scăderii preţului la ţiţei, apreciază Banca Mondială.

„Remitenţele sunt o sursă vitală de venit pentru ţările în curs de dezvoltare. Actuala recesiune provocată de pandemie va afecta semnificativ capacitatea de a trimite bani acasă şi de aceea va fi extrem de important să scurtăm perioada de redresare pentru statele dezvoltate”, a afirmat David Malpass, preşedintele Băncii Mondiale.

Se estimează că peste un miliard de migranţi – aproximativ 270 de milioane care lucrează în afara ţărilor lor natale şi 760 de milioane migranţi interni – au ajutat la hrănirea, îmbrăcarea şi adăpostirea a trei persoane din locul lor natal, a declarat, pentru Reuters, Dilip Ratha, autorul raportului Băncii Mondiale.

Dar Banca Mondială se aşteaptă la o redresare a remitenţelor în 2021, când ar urma să crească cu peste 5%, la 602 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...