CITR:Insolvenţa este greu de digerat pentru antreprenori, ceea ce amână deschiderea procedurii;trebuie privită ca un mecanism de reglare

Economica.net
01 08. 2019
insolvent_48617800_10457400_78117400

Potrivit unei analize CITR, 50% dintre antreprenorii şi managerii companiilor aflate în insolvenţă afirmă că au amânat cât mai mult această procedură şi numai 16% dintre ei văd insolvenţă, înainte de accesare, oportunitatea reorganizării, a restructurării business-ului şi a relansării în economie.

„Experienţa insolvenţei este una foarte personală şi greu de digerat pentru antreprenori, ceea ce determină amânarea deschiderii procedurii. Însă ea ar trebui privită ca un mecanism de reglare, tratată ca un sprijin venit din exterior şi nu ca un pericol. Rolul nostru de practician este să maximizăm valoarea companiei în beneficiul tuturor celor implicaţi şi să contribuim la eficientizarea şi optimizarea unor procese. Insolvenţa poate debloca activitatea societăţii şi o poate curăţa de acele elemente care îi limitează dezvoltarea”, afirmă Vasile Godîncă-Herlea, CEO CITR.

73% dintre antreprenori şi manageri afirmă că au învăţat din insolvenţă, devenind mai competenţi în gestionarea companiei, iar 63% şi-au redefinit în sens pozitiv relaţiile contractuale cu partenerii de afaceri.

„Insolvenţa este o şcoală bună pentru antreprenori şi un moment prielnic pentru restructurarea afacerii, oferind know-how în gestionarea resurselor financiare, eficientizarea operaţională şi planificarea investiţiilor. În plus, este şi o şansă pentru reaşezarea relaţiilor contractuale cu partenerii, pentru relansarea afacerii în piaţă şi pentru reintegrarea sănătoasă în economie a unor companii care au depăşit stadiul de dificultate”, a menţionat Vasile Godîncă-Herlea.

În ceea ce priveşte opinia creditorilor, 100% dintre aceştia consideră că transparenţa şi comunicarea cu antreprenorul sau managerul companiei eficientizează şi facilitează succesul procedurii de insolvenţă, 78% dintre aceştia afirmând că îşi doresc să păstreze relaţiile comerciale în timpul şi după insolvenţă.

Analiza CITR a fost realizată pe baza unui studiu de piaţă derulat pe un eşantion de aproximativ 300 de respondenţi din şapte regiuni ale ţării. 100% dintre antreprenorii şi managerii companiilor aflate în procedură percep insolvenţa ca fiind un demers necesar pentru a salva afacerea aflată în distress, 92% dintre ei înţelegând beneficiile procedurii, precum suspendarea procedurilor de executare silită, reechilibrarea business-ului, redresarea economică, stoparea penalităţilor, majorărilor şi a dobânzilor încă de la data deschiderii procedurii, denunţarea contractelor păguboase sau eşalonarea datoriilor.