CITR, lichidatorul Euroins, a dat în judecată EIG Re, firma din grupul bulgar către care au mers toate rezervele fostului lider RCA. Miză uriașă, impact pentru sute de mii de șoferi

euroins

 

”Ne aflăm încă într-un stadiu timpuriu al procesului intentat la Tribunalul Municipiului București (TMB) de către CITR, în calitate de lichidator al Euroins, companiei de reasigurare EIG Re”, arată Paul Cîrlănaru în cadrul unei discuții cu Economica.net.

Șeful CITR arată că TMB judecă la ora actuală chiar contractul de reasigurare încheiat de Euroins cu compania reasigurătoare a grupului, EIG RE. ”Practic, TNB judecă contractul în sine, dacă CITR, ca reprezentant Euroins, are sau nu dreptul să ceară despăgubiri în cuantumul sumelor plătite în reasigurare și stabilirea exactă a sumelor care pot și trebuie să fie recuperate de la reasigurător”, a declarat Paul Cîrlănaru.

Acest litigiu se află într-un stadiu timpuriu, dar este unul dintre cele mai importante litigii pe care CITR le are pentru recuperarea prejudiciului și pentru a avea într-adevăr soluții pentru lichidarea fostei companii de asigurări și recuperarea prejudiciilor. Practic TNB judecă contractul de reasigurare în sine și stabilirea de către instanță dacă CITR are dreptul conform contractului de reasigurare să primească sumele drept despăgubire.

La ora actuală, CITR are deschise 15.000 de litigii în instanță, în contul Euroins, litigii care trebuie gestionate. Până acum, CITR a reușit să vândă două imobile din activele Euroins (active care nu prea există în România), ceea ce face ca acel contract de reasigurare cu EIG să fie unul foarte important. Datoriile totale ale Euroins au fost stabilite la 5 miliarde de euro.

”Tocmai de aceea lucărm foarte mult cu Fondul de Garantare al Asigurărilor (FGA) pentru a închide cât mai repede litigiile. Și a vedea unde se reclamă paguba sau nu. În curând vom publica și raportul complet al cauzelor care au condus la falimentul Euroins”, spune Paul-Dieter Cîrlănaru.

Compania de asigurări Euroins, parte din grupul bulgar Eurohold, avea o cotă de piață de 27% în cazul polițelor RCA, înainte ca Autoritatea de Supraveghere Financiară să-i retragă autorizația de funcționare, în luna martie a anului trecut.

Euroins este a doua mare companie de asigurări care intră în faliment în mai puțin de doi ani. City Insurance a intrat în insolvenţă în 2021, iar falimentul a fost declarat anul trecut.

Bulgarii au transferat unei firme minuscule din grup aproape toate rezervele din România cu puțin timp înainte de a intra în faliment. Clauză cu potențial abuziv

Amintim că Euroins România și-a pierdut licența la jumătatea lunii martie 2023, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a constatat că societatea are un deficit de capital de solvabilitate de peste 400 de de milioane de euro, adică nu putea garanta plata obligațiilor viitoare. Cu puțin timp înainte, anticipând decizia ASF, cei de la Euroins au transferat aproape toate rezervele către EIG Re, un reasigurător din grup cu activitate aproape neglijabilă comparativ cu Euroins România. Au ieșit astfel din patrimoniul Euroins România circa 800 de milioane de lei, bani care puteai fi folosiți pentru plata creditorilor. În prezent, peste 220.000 de păgubiți, în principal șoferi, au depus cereri de dspăgubire la FGA, instituția care plătește în locul Euroins daunele pe RCA.

Citește și: EXCLUSIV Vești bune pentru sutele de mii de păgubiți RCA ai Euroins și City Insurance. FGA se va putea împrumuta la bănci ca să plătească mai repede. Dosarele, externalizate pentru gestionare rapidă

În februarie 2023, ASF a luat la cunoștință, dintr-un comunicat de presă emis de Euroins Insurance Group, că Euroins România încheiase recent un contract de reasigurare cu EIG Re, companie din cadrul grupului. Imediat, ASF a solicitat Euroins România documente și lămuriri în legătură cu acest contract, având în vedere că nu fusese informată anterior de către companie.

Societatea a pus la dispoziția ASF o parte din documentele solicitate. O primă problemă identificată în cazul acestui contract este existența unor clauze care creează avantaje pentru reasigurător în detrimentul consumatorilor aflați în relație cu Euroins. Concret, una dintre clauze arată că, dacă o parte a fost plasată sub orice formă de administrare de către un organism de reglementare, obligațiile celeilalte părți încetează. De asemenea, dacă activitatea de a tranzacționa orice clasă de asigurare este suspendată, reasigurătorul este considerat liber de obligații și toate primele sunt păstrate de reasigurător.

„Prin contractul de reasigurare amintit, Euroins România cedează 97% din daunele întâmplate până la 31.12.2022 și 87% din daunele ce urmau să se înregistreze în 2023. Euroins datora pentru acoperirea daunelor 1,58 de miliarde de lei, dintre care 855 de milioane de lei lichidități și 732 de milioane de lei sume recuperabile din reasigurare. Euroins România a informat că deja a efectuat transferul drepturilor asupra activelor. În același timp, Euroins Insurance Group a precizat că active în valoare de 350 de milioane de lei vor fi transferate direct la Euroins România și alți 250 de milioane de lei vor fi disposnibili sub formă de numerar în lei. Contractul de reasigurare presupune ca, în cazul în care plățile efectuate în perioada de decontare sunt mai mari decât încasările, reasigurătorul să își asume plata diferenței către reasigurat, în speță Euroins România. În caz contrar, diferența dintre încasări și plăți va rămâne la reasigurător. Din analiza contractului a rezultat că acesta nu conduce la restabilirea solvabilității societății”, notează cei de la ASF.