Comunicatul citează date ale Băncii Mondiale, conform cărora România şi Croaţia recuperează mai puţin decât Belgia sau Finlanda, unde rata de recuperare poate ajunge şi la 90%.
‘Insolvenţa are două mari paliere: falimentul şi reorganizarea. În funcţie de etapa de dezvoltare a mediului de business în cei 30 de ani de capitalism pe care România i-a cunoscut, accentul a căzut alternativ, pe una dintre soluţii. Până în 1995, dosarele de insolvenţă erau gestionate pe baza Codului Comercial redactat în 1886. Ulterior a început să se aplice legea insolvenţei, când în practică, până prin 2008-2010, insolvenţa era egală cu falimentul. Erau extrem de puţine reorganizări în piaţă – în 2008 aproximativ 1% din insolvenţe”, a afirmat Vasile Godîncă-Herlea, CEO al CITR, citat în comunicat.
El a adăugat că, în 2004-2005 erau 6.500 de insolvenţe pe an în România, iar numărul acestora a atins un record în 2013, când s-a ajuns la 23.000 de insolvenţe noi.
„Comparativ cu 2008, în România lui 2018 aveam de cinci ori mai multe reorganizări în piaţă, aproape 6% din totalul insolvenţelor. În plus, dacă ne uităm la cifrele avansate de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), 80% dintre companiile care intră în insolvenţă în ţara noastră, în jur de 8.000 anual, sunt fără active şi fără bunuri, deci fără un rol activ în economie. Conform Băncii Mondiale, în statele din CEE, printre care se află Croaţia şi România, rata de recuperare a creanţelor ajunge la 30%, un procent bun în lipsa unui capitalism de tradiţie şi într-o economie de piaţă tânără precum cea a României. În acelaşi timp, în statele din nordul şi vestul Europei rata de recuperare se poate ridica, în medie, la 83%, şi poate ajunge, în cele mai fericite cazuri la 90% în Belgia sau Finlanda”, a mai spus reprezentantul CITR.