Cîţu: Am găsit multe lucruri care unesc PSD și PNL

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat joi că în discuţiile cu PSD au fost găsite multe lucruri care unesc cele două partide, însă a precizat că liberalii vor prezenta în partid şi discuţiile cu USR, urmând să fie luată o decizie.
AGERPRES - joi, 04 nov. 2021, 19:48
Cîţu: Am găsit multe lucruri care unesc PSD și PNL

„Eu cred că am găsit în această seară multe lucruri care pot să ne unească, de exemplu situaţia pe care o vedem astăzi în România şi pentru a găsi soluţii pentru ceea ce avem astăzi în România. Avem o criză în sănătate, în energie şi pentru acestea avem nevoie de un Guvern, de o guvernare stabilă. Dacă vom reuşi împreună cu cei de la PSD să facem acest lucru, este OK”, a spus Cîţu, la Parlament, după întâlnirea echipei de negociere a PNL cu reprezentanţii PSD.

Liderul liberalilor a arătat că primele concluzii ale discuţiilor cu USR şi PSD vor fi prezentate în Biroul Politic Naţional al PNL, care va lua o decizie.

„Noi mergem înapoi la PNL, prezentăm cele două variante cu plusuri şi minusuri şi apoi luăm o decizie”, a afirmat Cîţu.

Discuţia cu reprezentanţii PSD a fost una bună, a apreciat el, arătând că a vizat în special proiecte, obiective.

„Am încercat să găsim soluţii la această criză politică. (…) Este prima discuţie. Discuţiile despre funcţii, în special cea de premier, au fost câteva. Au fost câteva variante, unele chiar interesante, cu un premier care să se schimbe o dată la doi ani, dar nu a fost nicio concluzie. (…) Nu s-a discutat despre portofolii şi ministere, s-a discutat foarte mult despre proiecte şi obiective”, a adăugat el.

Cîţu a arătat că liberalii negociază atât cu PSD, cât şi cu USR.

„Românii trebuie să înţeleagă că am ajuns în această situaţie pentru că foştii colegi de coaliţie au plecat de la guvernare, au semnat o moţiune cu cei de la AUR şi apoi au dat jos Guvernul. După aceea nu am reuşit să mai găsim o majoritate în Parlamentul României. PNL a flexibilizat mandatul şi acum caută să găsească o majoritate. Vorbim şi cu cei de la PSD, şi cu cei de la USR”, a mai arătat preşedintele PNL.

Te-ar mai putea interesa și
China a furnizat informații și documente într-o anchetă privind secționarea a doua cabluri submarine în Marea Baltică
China a furnizat informații și documente într-o anchetă privind secționarea a doua cabluri submarine în Marea Baltică
China a furnizat informaţii şi documente unei anchete comune privitoare la două cabluri submarine secţionate din Marea Baltică, şi a invitat Germania, Suedia, Finlanda şi Danemarca să......
Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț ar putea fi prima șosea de mare viteză construită cu deținuți, după Revoluție
Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț ar putea fi prima șosea de mare viteză construită cu deținuți, după Revoluție
Compania Națională de Investiții Rutiere a inițiat un parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor pentru ...
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/hectar (ha) în anul 2023, cel mai scăzut ...
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Economica.net a citit programul de guvernare elaborat de PSD, PNL, UDMR, minorități. Iată marile promisiuni ale guvernului ...