Cîţu: Am semnat plata avansului, de peste 12 milioane euro, pentru vaccinul Covid-19

Economica.net
25 11. 2020
florin_citu_94287700

„Am semnat plata externă către CE, reprezentând avans vaccin Covid-19, în sumă de 12.058.345 euro!”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Ministrul a declarat marţi că Executivul a suplimentat, prin rectificarea bugetară, suma necesară pentru plata contribuţiei la Comisia Europeană şi prefinanţarea producătorilor pentru vaccinul împotriva coronavirusului.

„Astăzi vreau să elimin din spaţiul public orice discuţie, orice informaţie falsă. Prin rectificarea bugetară aprobată ieri (luni n.r) Guvernul a suplimentat suma necesară pentru plata contribuţiei la Comisia Europeană şi, foarte important, prefinanţarea producătorilor pentru vaccinul împotriva coronavirus. Astfel, România se asigură că va avea între primele ţări acces la acest vaccin în perioada următoare. Deci, orice altă informaţie în spaţiul public este falsă”, a spus Florin Cîţu.