„Avertismentele sunt foarte multe şi le-am făcut şi noi înainte de a prelua această guvernare. De aceea am spus că pentru anul viitor deficitul bugetar va trebui să arate o reducere de cel puţin un punct procentual faţă de execuţia de anul acesta. Vă spun că acest lucru este foarte greu de făcut şi va fi apreciat atât de pieţe internaţionale cât şi de către Consiliul Fiscal şi de Banca Naţională”, a spus Florin Cîţu, întrebat despre avertismentele lansate miercuri de către Consiliul Fiscal cu privire la majorarea pensiilor cu 40%.
În ceea ce priveşte opinia lui Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR, care spunea miercuri că ar trebui luată în calcul o îngheţare a pensiilor şi a salariilor, Cîţu a precizat că există două instituţii independente, Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României, şi că este nevoie de un mix între politica monetară şi politica fiscală, însă sfaturile ar fi bine să nu fie făcute în public.
„Încă nu am anunţat nicio măsură. Acum să vă spun ceva. Noi între noi economiştii putem să avem păreri diferite pe foarte multe subiecte şi în funcţie de ideologie, de şcoala de gândire, de educaţie şi aşa mai departe. În ceea ce priveşte bugetul pentru anul viitor v-am spus că vom merge cu un deficit în scădere şi în acelaşi timp vom veni cu un program de măsuri care să justifice nu numai reducerea deficitului bugetar în anul viitor, dar şi un program de reducerea deficitului pe anii următori. Şi vă mai spun ceva. Noi ne vom asuma bugetul de anul viitor. Nu vom merge în Parlament fără să ne asumăm bugetul. În sensul că vom avea acea declaraţie pe proprie răspundere că tot ce este acolo este corect”, a spus Florin Cîţu.
De asemenea, el a menţionat că proiectul de buget se construieşte pe legislaţia în vigoare şi va fi prezentat în câteva zile.
„La acest moment bugetul se construieşte pe legislaţia în vigoare. Dacă aveţi puţină răbdare veţi vedea bugetul în câteva zile şi măsurile aşa că putem să discutăm de buget atunci”, a afirmat Florin Cîţu.
Întrebat în ce stadiu se află discuţiile cu Comisia Europeană pe depăşirea deficitului bugetar, el a precizat că există o informare reciprocă, iar săptămâna viitoare, la ECOFIN, va purta mai multe discuţii pe această temă.
Totodată, el a subliniat că în acest moment nu se poate discuta despre declanşarea procedurii de infringement pentru depăşirea deficitului, deoarece trebuie să aşteptăm execuţia bugetară mai întâi.
Potrivit ministrului, deficitul bugetar pentru 2019 se majorează la 4,4% din Produsul intern brut în urma celei de-a doua rectificări bugetare, dar pentru 2020 se estimează că va fi redus la 3,5% din PIB.