Cîţu: Cam toate resursele din PNRR au legătură cumva cu dezvoltarea comunităţilor pe model ‘Smart City’

14 07. 2021
citu_66085900

„Micromobilitatea este un concept nou şi vine în completarea digitalizării, a ceea ce deja administraţia centrală încearcă să facă, dar cumva trebuie să le unim, pentru că, de obicei, decizia în ceea priveşte soluţiile pentru a rezolva aglomerarea urbană vine de la autorităţile locale şi, cumva, trebuie să le unim.(…) Aşa cum văd eu lucrurile, această dezbatere vine într-un moment bun, având în vedere şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Acolo sunt alocate resurse şi eu vă spun, cam toate resursele din acel plan de redresare şi rezilienţă au legătură cumva cu dezvoltarea comunităţilor într-un model nou, acest ‘Smart City’. Avem resurse alocate pentru mobilitate, pentru digitalizarea oraşelor, pentru ecologizare şi aşa mai departe. (…) De modul în care vom dezvolta oraşele în perioada următoare sau planurile de dezvoltare ale oraşelor în perioada următoare vor defini cum dezvoltăm şi România, această societate, cum ne dezvoltăm urban, cum atragem resurse”, a declarat Florin Cîţu, conform Agerpres.

Premierul a adăugat că, într-un anume fel, totul este legat de „acest mod nou de trăi într-un oraş în care să nu ai nici poluare, dar în acelaşi timp să ai acces la informaţie rapid şi să nu mai pierzi timpul”.

„Până la urmă, avem două obiective, unul este, adevărat, reducerea poluării şi al doilea este de a câştiga timp. Pierdem foarte mult timp şi au fost şi calcule făcute în România, în ultimii ani, cât timp pierdem în fiecare zi în trafic şi cât se pierde din timpul naţional, pentru că oamenii stau în trafic, dimineaţa două ore, seara două ore, în drum spre sau de la locul de muncă. Şi prin micromobilitate, digitalizare, acest sistem modern de a trăi în oraş, reuşim să câştigăm timp. Timp pe care-l folosim pentru altceva, pentru a îmbunătăţi viaţa. Până la urmă, de fapt, toate acestea duc către un mod viaţă mai bun „, a afirmat Cîţu.

Premierul a punctat, în context, că pe termen scurt transferul către „o economie verde, micromobilitate” s-ar putea să nu fie „foarte ieftin”.

„Va fi un cost iniţial, dar dacă ne uităm la beneficii, în partea cealaltă, eu zic că merită”, a completat el.

Cîţu a vorbit, în context, şi despre proiectul Ministerului Mediului, „Vinerea Verde”, reluând apelul către colegii din administraţia centrală de a folosi mijloace nepoluante sau mai puţin poluante pentru a se deplasa la locul de muncă.

„De cele mai multe ori vin pe jos, număr şi paşii, este cel mai ieftin mod de a merge la sală. Mergeam şi înainte pe jos foarte mult sau cu metroul, în Bucureşti este mult mai simplu să foloseşti aceste mijloace alternative de transport. De aceea ‘Vinerea Verde’ pentru mine a venit ca o mănuşă şi pot să spun că e ‘Săptămâna Verde’ de foarte multe ori pentru mine şi îi încurajez pe toţi colegii mei să facă acest lucru”, a mai spus premierul.

Premierul a participat, miercuri, la workshop-ul online – „Smart City: Micromobilitatea, o necesitate pentru dezvoltarea sustenabilă a oraşelor”.