Cîţu, despre evoluţia PIB: Sunt date foarte bune care susţin scenariul de bază cu o revenire în V a economiei
„Astăzi INS a anunţat că deşi economia a fost în stare de urgenţă în aproape tot trimestrul II au existat contribuţii pozitive la creşterea economică din: construcţii – 0,3 puncte procentuale, IT – 0,6 puncte procentuale, administraţie publică – 0,3 puncte procentuale”, a menţionat Florin Cîţu.
Potrivit acestuia, „cele mai importante informaţii vin de la investiţii şi exporturi nete.”
„Investiţiile au avut în perioada de criză o contribuţie pozitivă de 0,5 puncte procentuale (a fost revizuită de la 0,4 puncte procentuale) iniţial. Este evident că strategia de a canaliza cât mai multe resurse spre investiţii, 30 de miliarde lei în 9 luni şi cea mai mare sumă din ultimii 10 ani, a funcţionat. În ceea ce priveşte exporturile nete, contribuţia negativă a fost redusă cu 0,4 puncte procentuale, ducând la un impact negativ mult mai mic pentru PIB. Sunt date foarte bune care susţin scenariul de bază cu o revenire în V a economiei din trimestrul III 2020”, a mai scris ministrul Finanţelor.
Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit la 11,9%, de la 12,3%, estimările privind contracţia Produsului Intern Brut (PIB) pe serie ajustată sezonier în trimestrul II din acest an, faţă de primul trimestru din 2020, potrivit datelor provizorii (2) publicate vineri de INS.
Datele provizorii publicate în septembrie de Statistică indicau faptul că Produsul Intern Brut în trimestrul II a fost, în termeni reali, mai mic cu 12,3%, comparativ cu trimestrul I din 2020.
Conform comunicatului INS, faţă de acelaşi trimestru din anul 2019, PIB-ul a înregistrat o scădere cu 10,3% pe seria brută şi cu 10,2% pe seria ajustată sezonier.