Cîţu despre plafonarea preţurilor la energie: În Uniunea Europeană nu cred că poţi face aşa ceva
El a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, că Executivul va lua măsuri pentru ca majorările de preţuri la energie electrică şi gaze să nu afecteze foarte tare populaţia.
„Plafonarea preţurilor e mai complicat. Suntem într-o economie liberală. În Uniunea Europeană nu cred că poţi face aşa ceva. Ne vom uita la toate soluţiile pentru a ne asigura că în această iarnă românii nu vor avea de suferit de pe urma acestor facturi”, a afirmat Cîţu.
Florin Cîţu se află la Iaşi pentru a-şi prezenta moţiunea cu care candidează pentru preşedinţia PNL.