Cîţu: E nevoie de legea certificatului verde. Timpul curge în defavoarea noastră

21 12. 2021
Florin Citu

El a fost întrebat, la Digi 24, dacă PSD „trage de timp” în legătură cu certificatul verde şi a răspuns că aşa s-ar părea.

„Dacă mă uit din afară, aşa ar părea. Până la urmă suntem pe 20 decembrie şi încă nu avem. Avem în Parlamentul României un proiect de lege depus de noi, de mine, de Kelemen Hunor, eram atunci în Guvern, un proiect care a fost votat împotrivă de cei de la PSD. Înţeleg că acum acel proiect nu este agreat, foarte bine, dar încă nu s-a venit cu o variantă. Timpul curge în defavoarea noastră. Este nevoie de acest proiect să vină. Când o să vină sunt mai multe variante pe care le-am văzut, nu au fost prezentate în coaliţie, dar tot primesc variante de la premier sau de la partenerii de coaliţie (…) trebuie să agreăm o variantă cu care să se vină şi să o votăm. În acest moment avem nevoie de o variantă să treacă. Să vedem care este, dar cel mai rău acum este să nu faci nimic. Să ai un proiect în Parlamentul României care este blocat şi să nu ai nimic în schimb”, a spus Florin Cîţu.

El a arătat că premierul Nicolae Ciucă poate să decidă dacă Guvernul îşi asumă răspunderea pe acest proiect de lege.

„Este o decizie a premierului. Nu-mi permit eu să spun premierului ce să facă. (…) Dacă va lua decizia să-şi asume responsabilitatea, va veni, ne va explica, poate mai devreme decât la buget, şi apoi cu siguranţă va avea argumentele clare, timpul este unul dintre argumente, că nu mai este timp foarte mult până la finalul anului şi atunci vom merge mai departe. (…) Prin asumarea răspunderii s-ar putea (n.r. să fie adoptat până la finalul anului)”, a declarat Cîţu.

Liderul PNL a precizat că este împotriva ideii de a susţine testarea gratuită pentru cei nevaccinaţi anti-COVID-19 care lucrează în sistemul bugetar.

„Nu este o surpriză că nu vreau ca pe banii publici să fie făcute astfel de cheltuieli. (..) Nu mi se pare normal mie atunci când există vaccin gratuit şi există soluţia şi ce vrem noi cu acest certificat verde este să creştem gradul de vaccinare. (…) Nu se poate ca la teste să punem resurse pentru sectorul bugetar, dar resurse pe care le luăm de la privaţi şi pe privaţi să-i penalizăm. Dacă faci o măsură, trebuie să fie echitabilă. (…) Dacă cele 15 teste sunt corelate cu creşterea gradului de vaccinare, ele trebuie să meargă şi în sectorul privat, şi privaţii trebuie să primească aceleaşi facilităţi. Nu mai trebuie să avem dublă măsură”, a mai spus preşedintele PNL.