Cîțu: Guvernul va veni cu o formulă transparentă pentru creșterea anuală a alocațiilor pentru copii

Guvernul va crea o formulă "transparentă" privind creşterea alocaţiilor pentru copii, a declarat, miercuri, premierul Florin Cîţu, care a precizat că următoarea majorare ar urma să aibă loc în 2022 şi va fi de 20%.
AGERPRES - mie, 09 iun. 2021, 18:29
Cîțu: Guvernul va veni cu o formulă transparentă pentru creșterea anuală a alocațiilor pentru copii

Potrivit lui Cîţu, Executivul va fi nevoit să dea o ordonanţă de urgenţă în cazul în care Opoziţia va ataca la CCR proiectul de lege aflat în dezbatere la Parlament referitor la calendarul de creştere a alocaţiilor.

„Aici nu este vorba despre dublare, este vorba despre a creşte predictibil alocaţiile în fiecare an, nu doar până la acest moment. Noi vom crea o formulă transparentă prin care vom creşte alocaţiile (…) în fiecare an, aşa vom face şi cu pensiile, aşa vom avea o formulă transparentă şi pentru salariul minim. (…) Vom merge în viitor cu această formulă. Nu înseamnă că ne oprim când se dublează sau se triplează ş.a.m.d., deci lucrurile vor merge înainte. (…) Va fi o majorare şi anul viitor, va fi de 20%. Dar, în acelaşi timp, trebuie să ne uităm nu numai la anul viitor, să ne uităm şi în viitor. Şi trebuie să fie totul transparent. Nu putem să vorbim doar despre ce facem, vorbim de această dublare a alocaţiilor şi după aceea ce facem? O luăm de la zero? Nu. Trebuie să avem o formulă transparentă, prin care în fiecare an oamenii să ştie cu cât cresc alocaţiile”, a explicat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

El a adăugat că, în cazul în care situaţia economică permite, „natural, prin formulă, vor creşte mai rapid alocaţiile”.

„Când legi o formulă de o performanţă economică mai bună, bineînţeles că şi alocaţiile vor creşte mai mult. Asta este scopul nostru: de a lega creşterea alocaţiilor de performanţa economică, nu de voinţa politică, aşa cum a fost până acum. Nu trebuie să mai folosim decizia politică pentru a lua aceste decizii”, a afirmat Cîţu.

Întrebat despre o declaraţie a sa din decembrie 2020 potrivit căreia va include în bugetul de stat şi majorarea alocaţiilor de la 1 iulie 2021 dacă proiectul de lege adoptat de Senat va trece de Camera Deputaţilor, lucru care nu s-a întâmplat deocamdată, şi dacă sumele respective sunt în buget, prim-ministrul a precizat că bugetul a fost construit pe legislaţia care era în vigoare.

„În acelaşi timp, eu v-am spus, am aprobat şi strategia fiscal-bugetară care arată foarte clar obiectivul nostru de a reduce deficitul bugetar în perioada următoare, până în 2024, sub 3% din PIB. În acelaşi timp, la Senat amendamentele care arată un nou calendar de creştere a alocaţiilor, următoarea fiind 1 ianuarie 2022, a fost votat de toţi membrii coaliţiei. La Camera Deputaţilor, nu ştiu din ce motive s-a întârziat acest lucru, deşi toţi avem acelaşi obiectiv de predictibilitate, transparenţă şi reducere a deficitului bugetar în perioada următoare, de aceea dacă, şi văd că în spaţiul public există informaţii că proiectul de lege, chiar dacă aprobat în această formă, aţi văzut ieri coaliţia sau luni seară coaliţia a decis să meargă pe varianta de la Senat, primim semnale din partea Opoziţiei că va fi atacat acest proiect de lege la Curtea Constituţională. În aceste condiţii mă văd nevoit să aprob o ordonanţă de urgenţă în şedinţa de Guvern pentru a mă asigura că menţinem stabilitatea financiară a României în perioada următoare”, a transmis premierul.

El a informat că ordonanţa de urgenţă va fi dată „rapid” de Guvern. „Să ne asigurăm că nu avem probleme la buget şi că va arăta şi o creştere de anul viitor, de la 1 ianuarie, de 20%, dar după aceea vreau să venim cu o formulă ca să fie din 2023 predictibile lucrurile”, a completat prim-ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Companiile ruse au început să folosească criptomonede în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis o astfel de utilizare pentru a contracara sancțiunile......
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare care sunt subutilizate de firme ...
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte ...
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Pompierii au gestionat 101 intervenţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, miercuri, în intervalul orar 10:00 - 18:00, pe ...