Cîţu: Începând de astăzi, românii se pot vaccina fără programare

07 05. 2021
Florin Citu

„Începând de astăzi, în România, şi nu cred că există un alt exemplu în Europa, vă puteţi vaccina, puteţi să mergeţi să vă vacinaţi fără programare, vă alegeţi centrul de vaccinare, mergeţi şi vă vaccinaţi. Este clar că acesta a fost efortul pe care am vrut să-l facem din partea Guvernului, să ne asigurăm că avem dozele necesare ca toţi români care vor să se vaccineze să se vaccineze fără să mai stea la coadă”, a declarat Cîţu.

Premierul a vizitat centrul de imunizare organizat la Sala Palatului în cadrul Maratonului vaccinării din Bucureşti, desfăşurat în perioada 7 – 10 mai şi i-a felicitat pe organizatori pentru modul „exemplar” în care au pus la punct evenimentul.

„Organizatorii trebuie felicitaţi, toţi organizatorii şi cei care au venit cu ideea, avem aici pe reprezentantul principal, UMF-ul, şi medicii care au venit, voluntari, să vaccineze, toţi trebuie felicitaţi. Este un efort important şi care ajută. (…) După ce ieri am avut cifra record – peste 100.000 de persoane vaccinate într-o zi, astăzi suntem la 92.000 de persoane. Cu cât ne vaccinăm mai repede, avem dozele, cu atât putem să revenim la viaţa normală, la o viaţă pe care o aveam înainte de pandemie. Acest centru va fi deschis până luni”, a transmis prim-ministrul.

Şeful Executivului i-a încurajat pe cei care încă nu s-au vaccinat să se prezinte la centrele de imunizare anti-COVID. „Vă încurajez pe toţi să veniţi, cei care încă nu v-aţi vaccinat, să veniţi să vă vaccinaţi. Am vorbit cu oameni care s-au vaccinat, experienţa este rapidă, totul se face rapid, uşor, nu staţi mult şi, după aceea, veţi vedea că începe o altă viaţă. Este important ce se întâmplă astăzi la Bucureşti. Avem şi în spitalele militare, (…) sunt deschise până luni, cred, sau marţi şi acolo se vaccinează non-stop. Şi vor mai urma astfel de evenimente şi, cu siguranţă, voi fi şi eu acolo să susţin aceste iniţiative”, a precizat Florin Cîţu.

În opinia sa, doar prin astfel de evenimente, prin care ritmul imunizării anti-COVID este accelerat, se va putea face un prim pas în revenirea la normalitate.

„Doar prin astfel de evenimente putem să vorbim de un pas important de la 1 iunie în revenirea spre normalitate. Nu o să fie revenirea totală, sută la sută, dar este un pas important. Şi veţi vedea că măsurile pe care le vom anunţa în curând, deciziile pe care le vom anunţa în curând vor arăta clar că România este pe drumul cel bun şi este mai aproape de normalitate”, a afirmat premierul.