Cîţu premier, Orban şef la Camera Deputaţilor. Acord de principiu PNL, USR-PLUS și UDMR

Economica.net
18 12. 2020
orban_citu_948575849_78877600

În această formulă, Dan Barna și Kelemen Hunor ar urma să fie vicepremieri.

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a spus vineri, la sosirea la Vila Lac 1, unde au loc noi negocieri PNL, USR-PLUS și UDMR că „astăzi va ieși fum alb”.

Ulterior, şi Agerpres a scris că liderii PNL şi USR PLUS au ajuns la un acord în vederea formării viitoarei coaliţii de guvernare, în baza căruia lui Florin Cîţu ar urma să îi revină funcţia de prim-ministru, citând surse politice.

Potrivit acestora, preşedinţia Camerei Deputaţilor ar urma să îi revină preşedintelui PNL, Ludovic Orban, iar preşedinţia Senatului va fi deţinută de un reprezentant USR PLUS.

În viitorul Cabinet, PNL ar urma să deţină opt portofolii, USR PLUS şapte, iar UDMR trei, au precizat aceleaşi surse.

Surse politice citate de News.ro afirmă că PNL revendică Apărarea, Externele, Internele, Justiţia, Dezvoltarea, Transporturilor, Fondurile UE şi Finanţele.

La rândul său, USR PLUS ar urma să deţină portofoliile Sănătăţii, Educaţiei, Culturii, Energiei/ Economiei, Muncii, Mediului.

USR PLUS vrea şi Justiţia sau Finanţele, însă PNL nu pare dispus să renunţe la vreunul dintre ele.

UDMR ar urma să aibă ministerele Agriculturii, Comunicaţiilor şii Tineretului şi Sportului.