Cîţu s-a întâlnit cu Zelenski la Kiev. El a vizita localitățile Irpin şi Gostomel, care au fost afectate puternic de război
„O onoare să mă aflu în Ucraina, astăzi, la invitaţia omologului meu, preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk, împreună cu preşedintele Consiliului Naţional al Adunării Naţionale Federale a Confederaţiei Elveţiene, Irene Kalin, şi preşedintele Adunării Republicii Macedonia de Nord, Talat Xhaferi. Vizita, planificată încă de la începutul lunii aprilie, a avut ca subiecte principale atrocităţile comise de forţele armate ruse în Ucraina şi planul de reconstrucţie a ţării după război. Am susţinut un discurs în cadrul Congresului autorităţilor locale şi regionale, prezidat de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, unde a fost prezent şi prim-ministrul Ucrainei, Denys Shmyhal”, a transmis Cîţu într-o postare pe Facebook.
Potrivit unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a Ambasadei Ucrainei la Bucureşti, preşedintele Legislativului ucrainean a afirmat, cu această ocazie, că „vizita preşedinţilor parlamentelor României, Macedoniei de Nord şi Elveţiei în Ucraina este un exemplu clar al modului în care popoarele acestor ţări sprijină poporul ucrainean”.
Cei trei oficiali din România, Macedonia de Nord şi Elveţia „au subliniat că sunt impresionaţi de ceea ce au văzut şi sunt gata să sprijine în continuare Ucraina cu capacităţile lor”, adaugă sursa citată.
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, „şi-a exprimat încrederea în victoria Ucrainei în război şi disponibilitatea României de a continua să ajute Ucraina”, se arată în mesajul ambasadei.
„Suntem alături de dumneavoastră încă din primele ore. Avem foarte mulţi refugiaţi din Ucraina. Lucrăm pentru ei şi sunt sigur că trebuie să-i ajutăm şi mai mult. Şi trebuie să facem mai mult pentru Ucraina. Sunt necesare sancţiuni mai dure împotriva Rusiei. Dar ar trebui să fie şi o viziune despre cum ar trebui să reconstruim Ucraina. Trebuie să ajutăm la reconstruirea ţării dumneavoastră. Vedem aici un spirit foarte înalt al poporului ucrainean. Şi suntem încrezători că Ucraina va câştiga”, a afirmat Cîţu la Kiev.
Sursa foto: Facebook/florinVcitu