Cîţu susține că România se află în plin proces de negociere al PNRR cu Comisia Europeană și că n-are ce să-i impute lui Ghinea

Premierul Florin Cîţu a declarat luni că, în acest moment, există un proces de negociere a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, "nu avea cu ce să greşească".
AGERPRES - lun, 26 apr. 2021, 20:23
Cîţu susține că România se află în plin proces de negociere al PNRR cu Comisia Europeană și că n-are ce să-i impute lui Ghinea

„În acest moment, şi trebuie să fie clar pentru toată lumea – suntem într-un proces de negociere a acestui plan. Noi avem nişte priorităţi în România pe care le susţine coaliţia, dar este clar că aceste priorităţi trebuie puse în acest sistem pe care îl are Comisia Europeană de a da aceşti bani. Suntem într-o perioadă de negociere, ştiţi că doar o singură ţară a depus până acum acest program, nu văd în acest moment nicio problemă. (…) Au fost negocieri online şi miniştrii de resort au fost alături de ministrul Ghinea”, a declarat Florin Cîţu, la Parlament, unde a participat la o şedinţă a coaliţiei de guvernare.

Citește și: Cristian Ghinea: România va depune Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pe 31 mai (economica.net)

Întrebat dacă ministrul Ghinea a greşit, el a spus: „N-avea cu ce să greşească”.

„În acest moment suntem în negocieri, ştiţi foarte bine structura, există mandat pentru minister de a negocia această formă a PNRR (…), iar coordonarea negocierii – eu sunt cel care coordonează, se face sub supervizarea mea. Acest proiect are supracontractare, a fost o decizie a coaliţiei de a se merge pe o sumă mai mare şi acum negociem. (…) Încă nu avem o formă finală. (…) Vom face o prioritizare în funcţie de cum vin aceste surse (de finanţare – n.r.) şi vom face toate proiectele din programul de guvernare”, a explicat premierul.

El a menţionat că toate ministerele s-au implicat în acest proces şi se vor implica în continuare, respectiv ambii vicepremieri, coaliţia de guvernare.

Citește și: Iohannis: Termenul pentru PNRR – orientativ. Acest plan va fi lucrat până este foarte bun (economica.net)

Te-ar mai putea interesa și
Valentin Ștefan (Poșta Română): Guvernul nu ştie ce vrea de la companiile de stat, nu-şi cunoaşte companiile. Dacă se doreşte să facem profit, atunci nu trebuie să ni se mai plafoneze anumite venituri
Valentin Ștefan (Poșta Română): Guvernul nu ştie ce vrea de la companiile de stat, nu-şi cunoaşte companiile. Dacă ...
Guvernul nu ştie ce vrea de la companiile de stat, nu le cunoaşte, iar noi nu ştim ce se doreşte de la noi, susţine directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), Valentin......
Ministerul Finanțelor a împrumutat astăzi 1,2 miliarde de lei de la bănci
Ministerul Finanțelor a împrumutat astăzi 1,2 miliarde de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 1,2 miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de ...
OCDE estimează că Bulgaria va înregistra în acest an o creștere economică de 3%, după care ritmul va încetini până în 2027
OCDE estimează că Bulgaria va înregistra în acest an o creștere economică de 3%, după care ritmul va încetini până ...
Creşterea economică a Bulgariei este aşteptată să rămână puternică în 2025, la 3%, după care va încetini la 2,6% ...
Fitch a menținut ratingul Băncii Transilvania la „BBB-” cu perspectivă negativă
Fitch a menținut ratingul Băncii Transilvania la „BBB-” cu perspectivă negativă
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat joi ratingul de emitent pe termen lung al Băncii Transilvania ...