Cîţu susține că România se află în plin proces de negociere al PNRR cu Comisia Europeană și că n-are ce să-i impute lui Ghinea
„În acest moment, şi trebuie să fie clar pentru toată lumea – suntem într-un proces de negociere a acestui plan. Noi avem nişte priorităţi în România pe care le susţine coaliţia, dar este clar că aceste priorităţi trebuie puse în acest sistem pe care îl are Comisia Europeană de a da aceşti bani. Suntem într-o perioadă de negociere, ştiţi că doar o singură ţară a depus până acum acest program, nu văd în acest moment nicio problemă. (…) Au fost negocieri online şi miniştrii de resort au fost alături de ministrul Ghinea”, a declarat Florin Cîţu, la Parlament, unde a participat la o şedinţă a coaliţiei de guvernare.
Citește și: Cristian Ghinea: România va depune Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pe 31 mai (economica.net)
Întrebat dacă ministrul Ghinea a greşit, el a spus: „N-avea cu ce să greşească”.
„În acest moment suntem în negocieri, ştiţi foarte bine structura, există mandat pentru minister de a negocia această formă a PNRR (…), iar coordonarea negocierii – eu sunt cel care coordonează, se face sub supervizarea mea. Acest proiect are supracontractare, a fost o decizie a coaliţiei de a se merge pe o sumă mai mare şi acum negociem. (…) Încă nu avem o formă finală. (…) Vom face o prioritizare în funcţie de cum vin aceste surse (de finanţare – n.r.) şi vom face toate proiectele din programul de guvernare”, a explicat premierul.
El a menţionat că toate ministerele s-au implicat în acest proces şi se vor implica în continuare, respectiv ambii vicepremieri, coaliţia de guvernare.
Citește și: Iohannis: Termenul pentru PNRR – orientativ. Acest plan va fi lucrat până este foarte bun (economica.net)