Cîțu: Vor crește pensiile, alocațiile, dar și investițiile. Cota unică rămâne

14 11. 2021
Florin Citu

„În ceea ce priveşte premierul, noi am discutat, vom merge la domnul preşedinte cu câteva variante şi apoi vom veni şi le vom anunţa public (…) Decât să apară tot felul de informaţii pe surse, când avem o concluzie, vom prezenta”, a spus Cîţu, care a evitat să răspundă la întrebarea jurnaliştilor dacă şi el este una din variantele luate în calcul pentru funcţia de premier.

El a explicat că nu a fost stabilită o dată pentru întâlnirea cu preşedintele.

„Încă nu avem o dată. Astăzi – mâine va trebui rezolvată problema premierului. Sunt mai multe variante de premier. Vom face o şedinţă la partid pentru a aproba forma finală a programului de guvernare. Noi am agreat că mâine va fi forma finală a programului de guvernare. După aceea urmează protocolul coaliţiei de guvernare”, a subliniat Cîţu.

În legătură cu subiectul desfiinţării Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), Cîţu a spus că a fost agreată cu PSD o soluţie care să respecte recomandările MCV.

„Noi aici am agreat că vom respecta cu toţii ceea ce se cere prin MCV şi că vom merge mai departe pentru a adera la zona Schengen”, a declarat premierul.

De asemenea, el a adăugat că s-au agreat şi creşterile de pensii şi alocaţii, dar şi de investiţii. „Am agreat că vor creşte şi pensiile, vor creşte şi alocaţiile, şi investiţiile. Trebuie să calculăm impactul. La pensii am discutat despre o creştere mai mare de 7%, dar trebuie să vedem impactul, cât ne putem permite. Rămâne legea în vigoare (la alocaţii, n.r.), cu câteva modificări. Majorările – de la 1 ianuarie”, a afirmat liderul PNL.

„Cota unică rămâne”, a mai spus Cîţu la finalul declaraţiei de la Palatul Parlamentului.