City Insurance: Decizia ASF privind deschiderea procedurii de redresare financiară este nelegală şi netemeinică
‘Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară prin care s-a dispus deschiderea procedurii de redresare financiară a Societăţii de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A. este esenţial nelegală şi profund netemeinică. Fără a intra într-o analiză de fond, vă informăm că toate considerentele acestei decizii nu dovedesc existenţa niciunei împrejurări din cele expres şi limitativ prevăzute de lege care să permită luarea unei asemenea măsuri. Textul invocat în decizie impune că, pentru a se lua o asemenea măsură, era necesar ca autoritatea să fi constatat – pe bază de date obiective – că, prin încălcări ale obligaţiilor specifice, s-a pus în pericol onorarea obligaţiilor asumate faţă de asiguraţi’, se arată în document.
Potrivit acestuia, conducerea ASF a ignorat rezultatul auditului comunicat de firmă la data de 18 aprilie 2016 din care rezultă că sunt îndeplinite şi depăşiţi toţi indicatorii impuşi de Solvency II – legea în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2016.
‘Deşi conform dispoziţiilor legale măsura redresării financiare este subsumată unui singur scop – anume protejarea intereselor creditorilor asiguraţi – prin Decizia amintită ni se impun măsuri care prin ele însele sunt de natură să diminueze capacitatea de plată a societăţii, în detrimentul asiguraţilor. Amintim aici faptul că, prin planul de redresare, ni se interzice sa vindem o întreagă clasă de asigurări – asigurările de garanţii – şi este limitat, per ansamblu, volumul de activitate al societăţii la nivelul de 75% din volumul anului 2015. Semnalăm cu acest prilej faptul că aceste măsuri restrictive şi represive fac parte dintr-un context mai larg al preocupării Autorităţii de Supraveghere Financiară de a diminua până la desfiinţare activitatea societăţilor de asigurare/reasigurare cu capital românesc, în favoarea explicită a celor cu capital străin’, subliniază comunicatul citat.
Potrivit acestuia, în ultimele trei luni (1 ianuarie – 31 martie 2016) City Insurance a despăgubit dosare de daună în valoare de 23 milioane euro.
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a anunţat, pe 18 aprilie, că a decis deschiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan la Societatea de Asigurare – Reasigurare City Insurance SA, în urma unei analize diagnostic de supraveghere şi a unui raport de control inopinat care au scos în evidenţă o serie de deficienţe privind solvabilitatea şi nivelul capitalului societăţii
Printre cele mai importante probleme identificate în situaţia societăţii sunt gradul ridicat de subadecvare a rezervelor de daună, de 43%, şi coeficientul de lichiditate de 0,83 pentru activitatea de asigurări generale, care nu respectă prevederile normelor în vigoare.
‘Acţiunile de control şi analiză au mai relevat, pentru sfârşitul anului 2015: întârzieri importante la plata despăgubirilor aferente daunelor Carte Verde, fiind înregistrate la B.A.A.R. cereri de chemare în garanţie, cu consecinţe negative asupra întregii pieţe de asigurări RCA din România; o datorie semnificativă aferentă cedării în reasigurare a riscurilor incluse în clasa 10 – RCA, reprezentând aproximativ 85% din totalul datoriilor faţă de reasigurători; o expunere ridicată la risc, reprezentând totalul sumelor asigurate pentru poliţele în vigoare, raportat la valoarea activului net înregistrată de societate la aceeaşi dată, la clasa 15 – Asigurări de garanţii, încheiate pe teritoriul României şi în Spaţiul Economic European; absenţa unei evaluări, pe o bază prudentă, a sumelor de încasat de la societăţi afiliate şi diverşi debitori, cu valori şi vechimi semnificative, fără a ţine cont, de asemenea, de deprecierea creanţelor respective’, se precizează în comunicatul ASF.