City Insurance, firmă cu 3 milioane de clienți RCA, renunță la ofertele speciale pentru șoferi. Decizia impusă de noul administrator naște controverse într-o industrie cu peste 250.000 de angajați

City Insurance, liderul pieței de asigurări aflat într-o situație dificilă din care doar anunțatul său cumpărător o poate salva, nu va mai putea vinde, la prețuri preferențiale, asigurări RCA pentru transportatorii din anumite asociații de profil. Deși era mai puțin știut public, compania cerea un tarif fix de 5.900 de lei, mult sub nivelul competitorilor, pentru asigurarea camioanelor de peste 16 tone care aparțineau membrilor UNTRR și FORT, două dintre asociațiile transportatorilor. COTAR, cea mai vocală dintre asociațiile de profil, salută renuțarea la aceste facilități, în timp ce FORT, una dintre asociațiile direct afectate, transmite că este vorba despre " încă o lovitură dură aplicată firmelor de transport". Industria transporturilor este unul dintre cei mai mari angajatori din România, cu peste 250.000 de oameni doar în zona de șoferi. Decizia a fost luată de Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), administratorul numit de ASF a cărui principală sarcină este să se asigure că City Insurance, rămasă mult în urmă cu plățile, își va respecta obligațiile asumate prin vânzarea polițelor.
Şerban Buşcu - mar, 29 iun. 2021, 22:07
City Insurance, firmă cu 3 milioane de clienți RCA, renunță la ofertele speciale pentru șoferi. Decizia impusă de noul administrator naște controverse într-o industrie cu peste 250.000 de angajați

Deși este un fapt mai puțin cunoscut public, City Insurance a avut, încă din 2018, un protocol cu două dintre cele mai mari asociații ale transportatorilor din România prin care membri acestora își puteau achiziționa RCA la un preț preferențial. Inițial a fost vorba de 4.000 de lei per cap tractor, pentru ca ulterior prețul să crească la 5.000 de lei și apoi la 5.900 de lei. Pe lângă prețul mult sub concurență (ps: conform datelor consultate de noi a doua ofertă  venea abia undeva la 10.000 de lei), oferta City aducea și avantajul că presupunea un tarif „flat”, adică același preț indiferent de grupa de bonus sau malus în care era înscris vehiculul.

În condițiile în care în cazul camioanelor frecvența daunei sare de 20%, adică două din zece camioane asigurate fac un accident într-un an, acesta era un avantaj important. Pe de altă parte, avantajul oferit de firmă presupunea un discount major față de prețul care ar fi rezultat din calculul actuarial clasic ceea ce înseamnă asumarea unor riscuri substanțial mai mari decât celelalte companii, deci și creșterea riscului de neplată în caz de daună.

Probabil așa a gândit și Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), instituția care gestionează City Insurance după ce compania a fost supusă unor sancțiuni dure ale ASF, atunci când a decis  să suspende oferta specială, începând cu ora 09:00 a zilei de marțí, 29 iunie.  FGA este instituția desemnată de ASF să pună ordine la City Insurance și să se asigure că societatea își permite să își achite obligațiile de plată, cu care este rămasă mult în urmă. În varianta în care FGA nu reușește, cu sau fără ajutorul anunțatului cumpărător al City, drumul societății va fi către faliment.

Precizăm că, potrivit datelor consultate de Economica.net, după suspendarea ofertei speciale, prețurile au urcat cu 10-15%, undeva către 6200-6500 de lei, în cazul camioanelor cu un bonus mediu. Potrivit informațiilor transmise, însă, de către Augustin Hagiu, președintele FORT, în cazul camioanelor cu B0 (fără bonus, fără malus), prețul ar fi urcat la 8.000 de lei, adică în creștere cu 40%. Ofertele consultate de Economica.net nu arată însă aceeași creștere.

Citiți AICI despre oferta oficială făcută de Biserica Ortodoxă a Greciei pentru City Insurance

AICI despre sumele pe care City trebuie să le aducă la capital

Contactat de Economica.net, FGA ne-a transmis  că întrebările despre politica City Insurance trebuie să le adresăm companiei. Am făcut acest lucru și așteptăm răspunsurile, pe care le vom publica imediat ce le vom primi.

Păreri divergente în lumea transportatorilor. Hagiu, FORT: ” Încă o lovitură aplicată transportatorilor, ca să facă unii burta mare”. Pandele, COTAR: ” Salutăm decizia. Am atras atenția de acum 2 ani că este imposibil ca o societate să își acopere cheltuielile cu daune vânzând asigurări cu 40% mai ieftine decât tariful de referință stabilit de ASF”

Anunțul privind anularea ofertei City Insurance a stârnit reacții diferite în lumea asociațiilor de transportatori. COTAR, asociație care reunește și câteva mii de service-uri multe dintre ele cu creanțe de încasat de la City Insurance, salută decizia. Florin Pandele, vicepreședintele COTAR, amintește că a atras atenția că la asemenea tarife City nu își va putea îndeplini obligațiile de plată. Pandele este, de altfel, prprietarul unui dintre grupurile de service-uri care au cerut falimentul City, pentru datorii care depășeau 1 milion de euro.  COTAR subliniază că principala sarcină a FGA este aceea de a grăbi plățile restante ale City.

Pe de altă parte, într-un mesaj scurt, Augustin Hagiu, șeful FORT, arată că decizia FGA este doar o altă măsură care lovește în firmele de transport. ” Multumim din inima tuturor celor ce au contribuit la asta . Sa se ingroape in bani le dorim ! Ce vor face transportatorii vom vedea. Este inca o lovitura dura. Era firesc sa se ajunga aici. ASF nu a avut curaj decat unde a dorit, in cealalta parte “este baietii” si nu trebuie deranj. Noi platim ca prostii iar ei se ingrasa. ” , ne-a transmis Hagiu.

Pandele, în numele COTAR, a transmis un mesaj care readuce în actualitate demersurile asociației împotriva întârzierilor la plată ale City Insurance. Îl redăm mai jos:

” Salutam decizia FGA de a suspenda niște protocoale cu grave deficiente in relația City cu anumite organizații ale transportatorilor. Am atras atenția încă de acum 2 ani vicepreședintelui ASF, Cristian Rosu, ca este imposibil ca o societate de Asigurari sa își poată acoperi cheltuielile cu daunele vânzând polițe de asigurari cu 40% mai ieftine decât tariful de referință stabilit de ASF. Timpul ne-a dat din nou dreptate noua, Confederației COTAR . Din păcate, existau de ani de zile toate indiciile ca societatea are de gând doar sa încaseze banii din polițe RCA , fără sa achite despăgubirile conform legii. In piață s-a afirmat în repetate rânduri că Societatea de asigurari City Insurance s-a folosit de unele organizații ale transportatorilor pentru a-și cumpara liniștea prin diverse contracte de sponsorizare platite din banii asiguratilor , dar gravele probleme nu au putut fi acoperite decat un timp relativ scurt iar acum apare si adevarul despre dansii. Asa am ajuns astazi ca City sa aibă un deficit de sute de milioane de Euro.  Cred ca abia din acest moment începe se fie deschisă Cutia Pandorei la City Insurance iar ASF si alte autoritati au obligatia legala sa vada cum sau cheltuit banii milioanelor de asigurati ai City in ultimii 5 ani de zile. Acum cateva luni ASF declara oficial si in fata instantelor de judecata ca City este o societate solida si lichida. Cum au disparut peste noapte sute de milioane de Euro ? Problemele pieței de asigurari nu constau in schimbarea legii RCA si sunt de fapt probleme de supraveghere a pieței și refuzul autorității de a aplica legea pentru protejarea consumatorilor de asigurari . Repet, legea RCA este o lege buna, una Europeana , o lege cu recomandari UE si copiata dupa legi ca tari din Franta, Germania, Austria, Italia, etc. ASF trebuie sa inteleaga ca fara sanctiuni punctuale asa cum este doar unul din articole si anume art 37 nu va putea sa faca nimic. In UE media amenzilor pentru fiecare abatare este de 30.000 de Euro/ dosar de dauna. Deja legea RCA este suprareglementata avand sute de pagini fata de legea din Germania care are doar cateva pagini. Din pacate legea nu se aplica .”

 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...