Ciucă anunță că a convocat mâine la Guvern o întâlnire cu sindicatele din Educație

Preşedintele liberalilor, premierul Nicolae Ciucă, afirmă că PNL a susţinut încă de la început că principala preocupare a coaliţiei trebuie să fie soluţionarea problemelor cetăţenilor şi anunţă că a convocat o întâlnire cu sindicatele, duminică, la Guvern, reșatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 20 mai 2023, 13:40
Ciucă anunță că a convocat mâine la Guvern o întâlnire cu sindicatele din Educație

„PNL a semnalat foarte clar că există riscul îndepărtării agendei politice de cea a cetăţenilor, în contextul temei privind rotativa la guvernare. Acesta a fost şi motivul pentru care PNL a cerut respectarea protocolului şi evitarea unor discuţii pe funcţii şi persoane, pentru a nu ne îndepărta de la adevăratele probleme ale românilor”, spune Nicolae Ciucă, într-o declaraţie transmisă de PNL.

El arată că soluţia pentru revendicările sindicatelor din Educaţie este în legea salarizării unitare.

„În consecinţă, PNL reiterează că Ministerul Muncii are toată susţinerea coaliţiei pentru a realiza legea salarizării unitare şi reforma pensiilor speciale, într-un timp cât mai scurt. PNL doreşte ca revendicările profesorilor să fie soluţionate de urgenţă, ca şi problema pensiilor speciale”, afirmă Ciucă.

El subliniază că, în acelaşi timp, „tranziţia la guvernare trebuie să se producă rapid, fără sincope, pentru a menţine stabilitatea şi echilibrul guvernării”.

„Doar cu seriozitate şi responsabilitate putem depăşi acest moment şi asigura o guvernare funcţională pe mai departe”, spune premierul.

El anunţă că duminică, la ora 12,00, a convocat o întâlnire cu sindicatele, la Guvern, pentru discuţii.

Precizările premierului vin după ce preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că orice negociere privind viitorul Cabinet trebuie să fie suspendată până când vor fi rezolvate solicitările sindicatelor, dar şi restanţa ”majoră” privind reforma pensiilor speciale.

”De când am intrat la guvernare prioritatea noastră a fost stabilitatea ţării şi buna guvernare, astfel încât românii şi economia românească să treacă mai uşor peste multiplele crize cu care ne confruntăm. E clar că în acest moment agenda românilor nu mai coincide cu agenda politică, iar eu am promis că niciodată nu am să pun interesele politice mai presus de intereselor românilor. De aceea, cred că, în acest moment, prioritatea tuturor decidenţilor politici trebuie să fie rezolvarea solicitărilor sindicatelor, dar şi restanţa majoră privind reforma pensiilor speciale. Până la rezolvarea acestor două priorităţi, orice negociere privind viitorul Cabinet trebuie suspendată”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Potrivit acestuia, coaliţia are datoria să se reunească în primul rând pentru urgenţele românilor, iar programul de guvernare viitor este obligatoriu să prevadă soluţiile sustenabile şi un termen clar pentru noua lege a salarizării.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Compania Apple a cerut să participe la procesul intentat în SUA împotriva Google, pentru a-și putea apăra singură interesele în acordul foarte profitabil încheiat cu Alphabet
Compania Apple a cerut să participe la procesul intentat în SUA împotriva Google, pentru a-și putea apăra singură interesele ...
Apple a cerut să participe la viitorul proces antitrust în care este prins Google în Statele Unite, spunând că nu se poate baza pe Google pentru apărarea acordurile de împărțire a......
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Scufundarea navei cargou ruseşti Ursa Major în Marea Mediterană a fost cauzată de un "atac terorist", a declarat miercuri ...
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar ...
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...