Ciucă apreciază că nu e necesar un referendum local pe tema prevenţiei consumului de droguri. Tema vizează întreaga ţară
Pe de altă parte, liderul PNL a menţionat că nu a văzut deocamdată forma exactă a întrebării pe care PSD doreşte să o propună în cadrul referendumului local, pe tema prevenţiei consumului de droguri, scrie Agerpres.
„Eu cred că nu este nevoie de un referendum pentru acest subiect. Există o îngrijorare. Este o datorie a noastră de siguranţă în şcoli, este o datorie a noastră de siguranţă pentru cetăţeni. Este o responsabilitate morală, politică. Nu cred că este nevoie de un referendum pentru acest lucru. (…) Să vedem întrebarea, eu acum aflu de ea. Analizăm”, a spus Ciucă, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul PNL, alături de primarul Capitalei, Nicuşor Dan.
Totodată, Ciucă a menţionat că prevenţia consumului de droguri reprezintă o temă „foarte actuală”, care a fost abordată inclusiv la nivelul conducerii PNL.
„O s-o analizăm (propunerea, n.r.). Mi se pare o temă care este foarte actuală. Este o temă care trebuie să vizeze întreaga ţară, nu doar Bucureştiul. Din punctul meu de vedere, am susţinut şi chiar am discutat de nenumărate ori la nivelul conducerii partidului demersurile pe care trebuie să le facem, astfel încât să asigurăm tot ceea ce este necesar pentru ca acest flagel să nu mai nenorocească tinerii din ţara noastră. Mai mult decât atât, am venit cu propunerea înfiinţării unei poliţii de proximitate pe lângă unităţile de învăţământ, să facem ca tot ce înseamnă consumul de droguri în şcoli sau în proximitatea acestora să fie eradicat”, a spus el.
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că „în principiu” ar fi de acord cu o astfel de întrebare în cadrul referendumului local, dar că trebuie văzut care ar fi efectele juridice.
„Foarte bine. De principiu, sunt de acord. Nu am văzut textul, nu am văzut dacă produce o schimbare, dacă este o manifestare de voinţă fără efecte juridice sau este una cu efecte juridice. De principiu, evident că e o temă care ne preocupă pe toţi”, a spus el.
Consilierii generali ai PSD vor propune adăugarea unei întrebări legată de prevenţia consumului de droguri în şcoli în Bucureşti pe buletinul de vot pentru referendumul iniţiat de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
„Orice referendum este oportun, fiindcă este un exerciţiu democratic. Cred că luni au şedinţa Consiliului General să aprobe cele două întrebări. După ce le-am citit şi eu cred că era mai simplu să întrebe dacă desfiinţăm sau nu, cum spunea doamna Clotilde după ce a pierdut alegerile, că mai bine desfiinţăm sectoarele, cumva să moară şi capra vecinului, specific românesc. În schimb, am înţeles, colegii mei din Consiliul General vor veni şi ei cu o întrebare legată de prevenţia consumului de droguri în şcoli. Normal, vorbim de capitala României, e cea mai expusă la acest flagel şi tinerii care fac studiile în capitală sunt cei mai expuşi la acest flagel”, a declarat Marcel Ciolacu.