Ciucă: Avem nevoie de un ritm alert în implementarea proiectelor privind consolidarea securităţii energetice
Potrivit sursei citate, cu acest prilej, a fost prezentată implicarea Romgaz în proiectele off-shore la Marea Neagră, inclusiv Neptun Deep. Conducerea companiei a prezentat şi evoluţia proiectului centralei de producere a energiei electrice de la Iernut, cu o putere instalată de 430 de MW, scrie Agerpres.
„Guvernul acordă o importanţă deosebită investiţiilor care contribuie la consolidarea securităţii energetice a ţării. Rolul Romgaz, ca şi companie naţională, este determinant în implementarea planurilor Guvernului de a atinge acest obiectiv. Avem nevoie de un ritm alert în implementarea acestor proiecte, iar pentru asta am asigurat toate instrumentele necesare, atât financiare, cât şi legislative”, a declarat prim-ministrul.