Ciucă: Bugetul pentru investiții va ajunge la 110 miliarde de lei în 2023

Premierul Nicolae Ciucă anunţă că în 2023 bugetul alocat investiţiilor va creşte semnificativ, urmând să fie de peste 110 miliarde de lei, faţă de aproape 90 de miliarde de lei în acest an.
AGERPRES - lun, 05 dec. 2022, 18:34
Ciucă: Bugetul pentru investiții va ajunge la 110 miliarde de lei în 2023

„Anul viitor vom avea o creştere semnificativă a bugetului alocat investiţiilor: 7,2%, reprezentând peste 110 miliarde de lei. Şi anul acesta, am alocat cea mai mare sumă din ultimii 32 de ani pentru investiţii, aproape 90 de miliarde de lei. Măsurile bune luate de Guvern se văd în creşterea economică a României, dar şi în creşterea investiţiilor străine directe, care au fost peste 9 miliarde de euro în 2022.

Investiţiile înseamnă, pe lângă dezvoltare şi modernizare în toate sistemele cheie, şi crearea de noi locuri de muncă. În contexte economice dificile, precum cel prin care trecem, investiţiile sunt cea mai bună soluţie pentru a le asigura cetăţenilor un trai decent, mai multe oportunităţi şi creşterea veniturilor”, a scris premierul, luni, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...