Ciucă dă asigurări că România are cantitățile necesare de gaze pentru iarna aceasta (Video)

Premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări, sâmbătă, că România are cantităţile necesare de gaze, iar ţara noastră nu va suferi din lipsa acestuia în iarna 2022 - 2023.
AGERPRES - sâm, 01 oct. 2022, 16:43
Ciucă dă asigurări că România are cantitățile necesare de gaze pentru iarna aceasta (Video)

Şeful Executivului s-a aflat sâmbătă la Sofia, unde a participat la evenimentul de lansare a exploatării comerciale a Interconectorului Grecia – Bulgaria.

„Este o activitate pe care o aşteptam de mult timp, pentru că operaţionalizarea acestui interconector, practic, pune în valoare demersurile pe care le-am făcut pentru indetificarea de noi surse de energie şi, desigur, pentru diversificarea reţelelor de transport al gazelor, astfel încât Coridorul sudic să poată să asigure conectivitatea pe proiectul pe are noi l-am demarat şi l-am pus în aplicare odată cu Bulgaria, Ungaria şi Austria, vorbim de proiectul BRUA.

Prin acest interconector, practic, se realizează punerea în valoare a proiectului BRUA şi totodată ne ajută să putem la rândul nostru să sprijinim Republica Moldova şi Ucraina prin cantităţile de gaz care pot fi transportate prin acest coridor”, a spus Ciucă, într-o declaraţie acordată presei la sediul Ambasadei României la Sofia.

Nicolae Ciucă a menţionat că, în contextul deplasării la Sofia, a avut o întâlnire cu premierul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, cu care a discutat aspectele legate de operaţionalizarea acestui interconector.

„Ca atare, în acest moment, pot să dau asigurări că avem cantităţile necesare de gaz, iar ţara noastră nu va suferi în iarna 2022 – 2023 de lipsa gazului”, a punctat el.

Şeful Executivului de la Bucureşti a menţionat că a avut şi o întrevedere cu preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, cu care a vorbit despre demersurile ce urmează a fi făcute pentru mărirea capacităţii de tranzit al gazelor.

„Am discutat acest subiect pentru că împreună am ajuns la concluzia că este nevoie ca societăţile naţionale de transport gaz să poată să conlucreze mai bine şi să folosească fondurile europene, pentru că sporirea capacităţii de transport gaze nu este doar în beneficiul ţării noastre, ci este în beneficiul tuturor ţărilor din regiune şi, de asemenea, asigurăm o capacitate de transport mai mare pentru Europa Centrală”, a explicat Ciucă.

Prim-ministrul a arătat că a mai discutat cu preşedintele Bulgariei şi despre proiectele pentru asigurarea navigabilităţii pe Dunăre, dar şi despre realizarea unui al doilea pod Giurgiu – Ruse.

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Atenționare de călătorie. Din 8 martie vor fi reluate reparațiile pe partea bulgară a Podului Giurgiu-Ruse
MAE: Atenționare de călătorie. Din 8 martie vor fi reluate reparațiile pe partea bulgară a Podului Giurgiu-Ruse
Autorităţile bulgare vor relua, din 8 ianuarie, lucrările de reparaţie capitală la Podul Giurgiu-Ruse, anunţă Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) într-o atenţionare de călătorie,......
Francezul Guerlain Chicherit a câștigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la clasa auto. Australianul Daniel Sanders a fost primul la clasa moto
Francezul Guerlain Chicherit a câștigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la clasa auto. Australianul Daniel Sanders a ...
Francezul Guerlain Chicherit (Mini) a câştigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la categoria auto, desfăşurată sâmbătă ...
Olaf Scholz, despre implicarea lui Elon Musk în alegerile din Germania: Aici totul se întâmplă conform voinţei cetăţenilor, nu conform declaraţiilor eronate ale unui miliardar american
Olaf Scholz, despre implicarea lui Elon Musk în alegerile din Germania: Aici totul se întâmplă conform voinţei cetăţenilor, ...
Cancelarul german Olaf Scholz a condamnat "declaraţiile eronate" ale lui Elon Musk, precum şi sprijinul miliardarului american ...
Microsoft va investi aproximativ 80 de miliarde de dolari în dezvoltarea centrelor de date pentru inteligență artificială
Microsoft va investi aproximativ 80 de miliarde de dolari în dezvoltarea centrelor de date pentru inteligență artificială
Gigantul american Microsoft plănuiește să investească aproximativ 80 de miliarde de dolari în anul fiscal 2025 pentru ...