Ciucă: Depozitele de gaze, ocupate la o capacitate de 40%. Cantitatea va creşte la 80% până la 1 noiembrie

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat marţi că depozitele de gaze sunt ocupate în prezent la o capacitate de 41%, iar până la 1 noiembrie se va ajunge la 80%.
AGERPRES - mar, 28 iun. 2022, 13:13

„Există o decizie la nivelul Uniunii Europene şi fiecare ţară membră trebuie să intre în iarnă cu 80% din capacitatea de depozitare. În momentul de faţă suntem puţin peste 40%, 41%. Angajamentul nostru, faţă de noi, în primul rând, şi faţă de Uniunea Europeană este ca până la 1 august să avem în depozite 46%. Până la 1 septembrie 57%, până la 1 octombrie 66% şi până la 1 noiembrie 80%”, a spus Nicolae Ciucă, la Constanţa, scrie Agerpres.

Premierul a arătat că 80% reprezintă minimul pentru a asigura cantitatea de gaze necesară în perioada iernii.

„Sigur, se fac demersuri… Sunt în discuţie elementele de contract cu Azerbaidjan. Se discută cu partea americană pentru gaz lichefiat şi de asemenea discutăm, pentru că nu depindem doar de partea de origine şi partea de primire la noi în ţară, discutăm şi de zonele de tranzit şi trebuie să facem în aşa fel încât să primim acceptul de la ţările de tranzit, respectiv Turcia, Bulgaria şi Grecia. Am depins şi de interconectorul dintre Grecia şi Bulgaria. Am înţeles că este finalizat şi că putem să discutăm mai facil această posibilitate de aducere a gazului în ţară”, a menţionat Ciucă.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...