Ciucă, despre creşterea pragului minim de impozitare a pensiilor: Subiectul rămâne în discuţie
„Subiectul a fost discutat şi rămâne în discuţie. În acest moment nu pot să afirm dacă îl susţinem sau nu, pentru că şi PNL a avut această abordare în momentul în care conducerea ministerului era asigurată de un membru al PNL. Ceea vă pot spune este că trebuie să finalizăm rectificarea bugetară, trebuie să vedem care sunt resursele, trebuie să vedem care sunt evoluţiile şi trebuie să fim cât se poate de atenţi în ceea ce priveşte modul în care cheltuim banii de la bugetul de stat „, a afirmat premierul Ciucă, în timpul unei vizite în judeţul Alba, scrie Agerpres.
Premierul Nicolae Ciucă s-a aflat, joi, într-o vizită oficială în judeţul Alba. El s-a deplasat la compania minieră Cupru Min din localitatea Abrud, staţia de ambulanţă din oraşul Câmpeni, dar şi la Casa Memorială „Avram Iancu” din Inceşti – comuna Avram Iancu.
Autorităţile analizează dacă poate fi crescută peste pragul de 2.000 de lei valoarea neimpozabilă pentru pensiile din sistemul public, a anunţat miercuri, la Palatul Victoria, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
„Sistemul public de pensii la acest moment nu este impozitat până la o valoare de 2.000 de lei, lucrurile aşa vor rămâne. Analizăm să vedem dacă această valoare neimpozabilă poate fi crescută, având în vedere că această scutire de impozit a intervenit în anul 2017, între timp lucrurile au evoluat din perspectiva inflaţiei. În analiza pe care o facem avem în vedere toate celelalte sisteme de pensii, cu excepţia sistemului public de pensii, cu privire la o posibilă impozitare, dar sub condiţia neimpozitării părţii de contributivitate”, a arătat ministrul de Finanţe în briefingul care a urmat şedinţei de Guvern.
Potrivit acestuia, analiza se realizează împreună cu Ministerul Muncii, care are toate datele atât cu privire la sistemul public cât şi referitoare la riscul de sărăcie, astfel încât să poată fi sprijinite persoanele vulnerabile.
„Analizăm acest lucru împreună cu Ministerul Muncii, pentru că Ministerul Muncii are toate datele cu privire la sistemul public de pensii şi are şi datele privind rata de deprivare materială severă, riscul de sărăcie, sunt elemente de coş de consum care trebuie luate în calcul astfel încât cetăţenii vulnerabili să fie sprijiniţi mai ales în această perioadă”, a subliniat şeful de la Finanţe.
Adrian Câciu a precizat, în context, că această analiză va fi prezentată coaliţiei de guvernare în următoarele săptămâni având în vedere că acum prioritară este rectificarea bugetară. „Nu aş vrea să naştem praguri orientative (pentru scutirea de impozit a pensiilor, n.r.) fără să avem analiza şi decizia luată. Până în toamnă toate lucrurile vor fi lămurite”, a mai spus ministrul Finanţelor.