Ciucă: Guvernul a luat măsuri pentru asigurarea rezervei de gaze naturale pentru iarna 2022-2023
„A apărut această situaţie legată de asigurarea resurselor de gaz. La nivelul Uniunii Europene au fost decizii în ceea ce priveşte atât aprovizionarea, cât şi consumul, făcându-se apel la o linie de solidaritate la nivelul întregii Uniuni Europene. Ceea ce vreau să subliniez este că la nivelul Guvernului României au fost luate măsuri astfel încât să ne asigurăm rezerva de gaze naturale pentru iarna dintre 2022-2023. În momentul de faţă avem în depozite asigurate 55% din cantităţile de gaze asumate. Practic, suntem cu mult peste limita asumată de 46% la 1 august şi aşa cum se derulează situaţia în momentul de faţă, apreciez că vom avea asigurate rezervele de gaz, stocul de 80% stabilit înainte de 1 noiembrie şi cu certitudine, tot ceea ce se depozitează în plus ne va fi de mare folos”, a declarat Ciucă la începutul şedinţei Executivului.
El a reiterat că pentru consumatorii casnici, întreprinderile mici şi mijlocii, serviciile sociale şi industria critice se va asigura gazul necesar.
„Ceea ce cred că este important de subliniat este că la nivelul consumatorilor casnici, la nivelul întreprinderilor mici şi mijlocii, a serviciilor sociale şi a industriei critice se va asigura gazul necesar şi vom fi în măsură ca, aşa cum am făcut până în acest moment, să continuăm să dezvoltăm capabilităţile de extracţie şi stocare şi, de asemenea, să ne îndeplinim angajamentele asumate”, a menţionat premierul.
Secretarul de stat în Ministerul Energiei George Niculescu a precizat că se depăşeşte cu mult cantitatea de gaze naturale înmagazinate, menţionând că la 1 august va fi un grad de umplere de 58,7%.
„Ne depăşim cu mult, din punctul nostru de vedere, cantitatea de gaze naturale înmagazinată, aşa cum eram obligaţi să o facem cu ţintă intermediară de 46% până la 1 august din cantităţile de gaze pe care le înmagazinăm zilnic. Estimarea noastră este că la 1 august vom avea un grad de umplere de 58,7%, deci cu 12,7% mai mult decât ţinta, iar în miliarde de metri cubi, domnule prim-ministru, 58,7% se traduce în 1,8 miliarde de metri cubi, deci cu aproximativ 400 de milioane de metri cubi mai mult decât era ţinta intermediară. Această rezervă de gaze naturale pe care am înmagazinat-o cu siguranţă că ne va ajuta să trecem cu bine peste perioada de iarnă”, a menţionat acesta.
El a apreciat că, în cazul în care măsura voluntară la nivelul UE de reducere a consumului de gaze cu 15% se transformă într-una obligatorie, aşa cum prevede draftul de regulament, reducerea consumului se va face doar pentru anumite sectoare ale economiei.
„Este rolul nostru să asigurăm că populaţia, întreprinderile mici şi mijlocii şi industria critică, serviciile sociale şi serviciile critice nu vor avea de suferit pe perioada sezonului rece”, a mai spus secretarul de stat.
Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat, marţi, un plan de reducere coordonată a consumului lor de gaz, pentru a ajuta astfel Germania şi a diminua dependenţa faţă de Moscova, după o nouă scădere drastică a livrărilor ruseşti prin conducta Nord Stream 1, a anunţat Preşedinţia cehă a Consiliului UE.