Ciucă: Identificăm măsurile fiscale prin care să chibzuim mai bine cheltuielile. Nu vor fi măsuri de austeritate
„Ne dorim să gestionăm cheltuielile publice. Am luat decizia ca, la nivelul Guvernului, sigur o decizie pe care am discutat-o şi în coaliţie, să identificăm acele măsuri fiscale prin care să chibzuim mai bine cheltuielile, astfel încât să ne asigurăm că la finalul anului ne încadrăm în limitele de deficit. Vreau să dau câteva detalii. Toate aceste măsuri au survenit din momentul în care, la finalul primului trimestru, am constatat că există un deficit în colectare, deficitul aparţine preponderent marilor contribuabili. Fac un apel public către marii contribuabili să-şi plătească datoriile către stat şi, în acelaşi timp, dau o sarcină instituţiilor statului să facă în aşa fel încât să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu şi să asigure colectarea acestor venituri”, a afirmat Ciucă.
El a menţionat că a discutat cu ministrul Finanţelor, cu şefii ANAF, cu marii contribuabili, arătând că este nevoie de „o coordonare foarte bună între instituţii, dar, în acelaşi timp, şi de o coordonare şi un dialog cu cei cu care lucrează în mod nemijlocit”.
„Este o problemă a noastră, a Guvernului, pe care o rezolvăm şi am vrut, ca măsură de siguranţă, să facem în aşa fel încât prin aceste măsuri fiscale pe care le vom aproba cel mai probabil săptămâna viitoare, după ce vom avea o decizie în coaliţie, să ne asigurăm că nu ieşim din ţinta de deficit”, a explicat premierul.
Ciucă a evidenţiat că nu este vorba despre măsuri de austeritate.
„Aş vrea să înţeleagă toată lumea că aici nu vorbim de măsuri de austeritate. Pentru că am văzut în ultimii ani că economia, nu numai economia românească, ci orice economie nu se dezvoltă şi nu funcţionează în parametri normali pe măsuri de austeritate. În schimb, pe măsuri de cumpătare cred că se poate discuta în aşa fel încât gestionarea banilor publici să poată să se facă într-un mod cât mai eficient. Aş vrea să spun din capul locului că aceste măsuri nu vor viza în niciun fel afectarea anvelopei salariale, nu vor afecta investiţiile şi, de asemenea, nu vor fi introduse taxe şi impozite noi”, a indicat prim-ministrul.
El a completat că este o decizie luată la nivelul coaliţiei, anunţată şi de preşedintele Iohannis, care trebuie „să aducă liniştea pentru toţi cei care, iniţial, au fost oarecum speriaţi de aceste măsuri de la nivelul Guvernului”.
„Nu trebuie să fie nimeni speriat. Tot ceea ce decidem anunţăm cât se poate de onest şi transparent, nu vizăm niciun fel de măsuri care să afecteze puterea de cumpărare a cetăţenilor, în condiţiile în care am trecut cu toţii prin această situaţie de criză. Am fost cu toţii afectaţi de creşterea preţurilor, de inflaţie şi, cu toate acestea, putem spune, după un an de zile, că România a reuşit să-şi menţină echilibrul şi să se profileze ca fiind cea mai stabilă economie din regiune, o economie care a asigurat o creştere de 4,8 – 4,9%”, a spus Nicolae Ciucă.
El a adăugat că este nevoie de „responsabilitate în tot ceea ce înseamnă gestionarea banilor de la bugetul de stat şi asigurarea investiţiilor pentru a face în aşa fel încât creşterea economică a României să se menţină”.
„Datele de la instituţii, nu doar de la cele din România, ci şi de la instituţiile internaţionale care au evaluat ţara noastră, arată cât se poate de încurajator. Avem agenţiile de rating, unele ne-au menţinut ratingul de ţară, avem şi agenţii care ne-au crescut rating-ul de ţară. Or, toate aceste decizii au fost luate pe baza rezultatelor, pe baza indicatorilor economici. Mai mult decât atât, ultimele date publicate de Eurostat arată îmbunătăţirea puterii de cumpărare, este un indicator pe care trebuie să îl urmărim şi în continuare să gestionăm tot ceea ce se petrece în interiorul economiei noastre, pentru a putea să asigurăm trendul descrescător al inflaţiei şi reducerea acesteia cât mai mult posibil până la finele anului”, a mai spus premierul.
Ciucă a menţionat rezultatele obţinute anul trecut, adăugând că trebuie continuate toate măsurile responsabile din partea tuturor instituţiilor, pentru menţinerea acestei evoluţii.
„Avem nevoie să ne protejăm economia, avem nevoie să ne protejăm cetăţenii, avem nevoie să ne protejăm locurile de muncă şi avem nevoie să folosim întreg potenţialul nostru: energetic, agricol, din domeniul IT&C şi al tehnologiei. Şi avem nevoie să arătăm tuturor investitorilor că România este o ţară stabilă, este o ţară sigură, unde pot să vină să investească. Avem nevoie în continuare să asigurăm acest parteneriat solid cu mediul de afaceri”, a arătat premierul, adăugând că „parteneriatul solid între Guvern şi mediul socio-economic anul trecut s-a concretizat în aproximativ 10,7% din PIB.
„Adică, 149 de miliarde de lei au fost alocaţi pentru susţinerea acestui parteneriat, în care nu s-a făcut nimic altceva decât consolidarea şi susţinerea mediului antreprenorial, creşterea valorii adăugate brute, precum şi creşterea ocupării forţei de muncă”, a mai menţionat Nicolae Ciucă.