Ciucă: Îmbunătățirea estimărilor Comisiei Europene privind creșterea economică oferă un plus de încredere investitorilor

Estimările Comisiei Europene privind îmbunătăţirea "substanţială" a perspectivei de creştere economică a României, de la 3,9% la 5,8% în acest an, oferă un plus de încredere investitorilor români şi străini, a afirmat, vineri, prim-ministrul Nicolae Ciucă, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 11 nov. 2022, 17:36
Ciucă: Îmbunătățirea estimărilor Comisiei Europene privind creșterea economică oferă un plus de încredere investitorilor

„Faptul că, într-un an atât de complicat, România a reuşit să-şi păstreze atractivitatea ca destinaţie de business este datorat, în mare măsură, curajului dovedit de antreprenori şi capacităţii lor de a se adapta permanent. O contribuţie definitorie o au investiţiile private şi publice, respectiv liniile de finanţare deschise din fondurile naţionale şi europene, inclusiv prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, precum şi măsurile guvernamentale prin care am preluat presiunea creşterii preţurilor la energie”, a transmis Ciucă, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Guvernului.

El a adăugat că soluţiile pe termen scurt şi mediu, precum cele de plafonare şi compensare a preţurilor la energie, adaptate inclusiv prin deciziile stabilite vineri în Guvern, sunt complementare celor pe termen lung, ce tind spre obiectivul de atingere a independenţei energetice.

„Finanţarea recent obţinută pentru realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Centrala nuclear-electrică de la Cernavodă se adaugă celorlalte investiţii de anvergură pentru creşterea capacităţii de producţie energetică a României”, a completat premierul.

Şeful Executivului atrage atenţia că prognoza de toamnă a Comisiei Europene semnalează însă şi provocările în perspectiva următorilor ani pentru a reuşi menţinerea unui ritm constant de creştere economică.

„Menţinerea volumului consistent al investiţiilor şi orientarea lor către cercetare-inovare-dezvoltare, către sectoare care produc valoare adăugată, aliniate strategiilor europene de dezvoltare, sunt pe lista priorităţilor noastre. Adăugăm măsurile de îmbunătăţire a calităţii vieţii şi sprijinirea celor mai vulnerabili, crearea de noi locuri de muncă şi creşterea veniturilor cetăţenilor, pentru că doar avansând în acelaşi ritm în domeniile economic şi social putem ajunge la progres şi dezvoltare”, a subliniat Nicolae Ciucă.

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Atenționare de călătorie. Din 8 martie vor fi reluate reparațiile pe partea bulgară a Podului Giurgiu-Ruse
MAE: Atenționare de călătorie. Din 8 martie vor fi reluate reparațiile pe partea bulgară a Podului Giurgiu-Ruse
Autorităţile bulgare vor relua, din 8 ianuarie, lucrările de reparaţie capitală la Podul Giurgiu-Ruse, anunţă Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) într-o atenţionare de călătorie,......
Francezul Guerlain Chicherit a câștigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la clasa auto. Australianul Daniel Sanders a fost primul la clasa moto
Francezul Guerlain Chicherit a câștigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la clasa auto. Australianul Daniel Sanders a ...
Francezul Guerlain Chicherit (Mini) a câştigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la categoria auto, desfăşurată sâmbătă ...
Olaf Scholz, despre implicarea lui Elon Musk în alegerile din Germania: Aici totul se întâmplă conform voinţei cetăţenilor, nu conform declaraţiilor eronate ale unui miliardar american
Olaf Scholz, despre implicarea lui Elon Musk în alegerile din Germania: Aici totul se întâmplă conform voinţei cetăţenilor, ...
Cancelarul german Olaf Scholz a condamnat "declaraţiile eronate" ale lui Elon Musk, precum şi sprijinul miliardarului american ...
Microsoft va investi aproximativ 80 de miliarde de dolari în dezvoltarea centrelor de date pentru inteligență artificială
Microsoft va investi aproximativ 80 de miliarde de dolari în dezvoltarea centrelor de date pentru inteligență artificială
Gigantul american Microsoft plănuiește să investească aproximativ 80 de miliarde de dolari în anul fiscal 2025 pentru ...